Potrivit legislatiei europene, platile transfrontaliere in euro trebuie sa aiba acelasi cost indiferent daca sunt in interiorul unui stat membru sau daca trasferul are loc catre orice alt stat membru UE, explica publicatia.
“Comisia Europeana a trimis o notificare, la inceputul acestui an, in privinta regulamentului referitor la platile in euro intre statele membre si, momentan, ANPC este in curs de verificare”, declara in Bursa Mihai Meiu, director in ANPC.
“Firma te da in judecata si dupa ce-ti ia masina”, ne avertizeaza Cotidianul astazi, aratand faptul ca nu este indeajuns sa returnezi autovehiculul luat in leasing pentru a scapa de datoriile fata de firma finantatoare. Pentru a-si recupera pagubele, companiile de leasing dau in judecata clientii rau-platnici, pentru a acoperi eventualele sume pe care le mai are de recuperat dupa ce a vandut masina reposedata.
“A devenit deja o realitate faptul ca firmele de leasing dau in judecata majoritatea clientilor care au returnat bunul. Este normal sa se intample asa din moment ce suma platita prin rate si valoarea de piata actuala a bunului nu acopera suma finantata initial”, declara Adriana Ahciarliu, secretarul general al Asociatiei Societatilor Financiare din Romania.
“Mai clar, intr-o prima faza, daca incercarile de reesalonare a ratelor esueaza, contractul de leasing este reziliat automat dupa inregistrarea a doua-trei rate restante, iar clientul e obligat sa returneze bunul. Daca nu il returneaza, firma poate trece direct la executare silita fara a anunta clientul. In cazul in care acesta returneaza de bunavoie bunul, de cele mai multe ori automobil, el trebuie sa stie ca nu este de-ajuns pentru a stinge litigiul cu firma de leasing. In primul rand, clientul e obligat sa achite ratele restante. Apoi, daca valoarea actuala de piata a masinii plus ratele nu acopera suma initiala platita de compania de leasing pentru automobil, firma va trece la actionarea in justitie a clientului pentru recuperarea diferentei”, explica Cotidianul.
“BNR trebuie sa reduca dobanda pentru revigorarea creditului”, este de parere presedintele BRD, Patrick Gelin in Ziarul Financiar de astazi. In opinia bancherului, cererea este principala probleme pe piata creditelor, din cauza dobanzilor mari, iar o astfel de masura ar putea avea ca efect o revigorare a creditului.
“Reducerea dobanzii la lei este cheia, pentru ca marea problema a devenit cererea de credite, nu oferta. Sper ca odata ce acordul cu FMI va fi aprobat in boardul de la Washington si vor fi create premisele pentru stabilitatea cursului de schimb, BNR va fi in pozitia de a reduce dobanda pentru ca actualele niveluri de pe piata sunt prea mari, iar la 20% pe an si eu as ezita sa iau un credit pentru ca este foarte scump”, declara Gelin in ZF.
Sursa: Banking News


