România ocupă locul zece pe harta mondială a profitului imobiliar, într-un clasament realizat de Propertyshowrooms.com, în colaborare cu Price Waterhouse Coopers, Knight Frank şi revista Forbes.
Ţara noastră este întrecută de Estonia, Panama, Egipt şi Malaezia. Specialiştii spun că aceste pieţe în dezvoltare, pe care le numesc pieţe ale cumpărătorilor, au luat cu asalt industria imobiliară la nivel mondial. Ei susţin că este un moment foarte bun atât pentru investitori, cât şi pentru cumpărătorii individuali.
Pe locul cinci în top se află Maroc-ul, datorită creşterii puternice a PIB-ului şi a nivelului de trai mai ridicat în comparaţie cu state europene cum ar fi România şi Estonia.
Pe locul patru la randamentele imobiliare se află Turcia: negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană au ridicat preţurile de pe piaţa rezidenţială. O intrare surpriză în clasament este cea a Canadei, care atrage investitorii prin stabilitatea sa politică şi economică.
Statele Unite ocupă locul al doilea în lume la investiţiile de real estate, pe fondul slăbiciunii dolarului. Statul Florida rămâne în continuare favorit printre cumpărătorii străini.
Brazilia este ţara care se află pe primul loc în clasamentul celor mai rentabile ţări pentru investiţiile de real estate. În cea mai mare ţară din America Latină, piaţa imobiliară s-a stabilizat. Calităţile care au propulsat Brazilia pe locul întâi sunt legăturile de transport foarte bune, precum şi numărul mare de proprietăţi disponibile.
Sursa: The Money Channel


