Peste 90% din românii care au contractat un credit nu ştiu ce înseamnă termenul dobândă anuală efectivă, deşi 70% dintre clienţii instituţiilor de credit susţin că au înţeles condiţiile prevăzute în contract şi comisioanele aplicate împrumutului. Aceste date reies dintr-un studiu realzat de Grupul de Economie Aplicată la comanda Asociaţiei Societăţilor Financiare – ALB România.
Doar 6,5% dintre cei care au obţinut un împrumut de la o instituţie financiară ştiu ce înseamnă DAE, în timp ce 34% explică greşit semnificaţia termenului, iar restul nu ştiu nimic despre acest indicator. Întrebaţi dacă au înţeles toate clauzele contractului şi comisioanele aferente împrumutului, 70% dintre participanţii la sondaj au răspuns că au înţeles tot, în timp ce restul spun că au întâlnit termeni financiari necunoscuţi, că nu au înţeles nimic sau că au avut nevoie de un consultant pentru a le explica.
Conform studiului, 70% dintre cei care au contractat un credit spun ca au citit întotdeauna contractele pe care le-au încheiat la primirea creditului, 15,5% au citit doar anumite paragrafe, în timp ce 14,5% nu au citit contractul pentru că se grăbeau sau li se părea inutil, întrucât oricum nu puteau modifica nimic.
Majoritarea participanţilor la sondaj, respectiv 76%, nu ar putea să strângă de urgenţă 1.000 de lei fără să apeleze la un împrumut de la o instituţie financiară, în timp ce restul ar avea posibilitatea să facă rost de această sumă.
Sursa: The Money Channel


