“La ora actuală, în urma analizei făcute în şedinţa ultimului consiliu de administraţie, a rezultat că de la 616 spaţii identificate, s-a ajuns la un număr de 914 spaţii, unde intră şi anumite cantoane silvice, care nu mai sunt corespunzătoare sau clădiri aflate pe suprafeţe pe care noi le-am retrocedat proprietarilor. În această situaţie vrem, în cel mai scurt timp să evaluăm cel puţin o parte din aceste spaţii, pentru a putea face toate documentaţiile necesare scoaterii lor la licitaţie”, a declarat pentru NewsIn, subsecretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), Gică Duţă.
Gică Duţă declara recent că ministerul va scoate la licitaţie, începând cu 15 iulie, 616 clădiri din administrarea Romsilva, cea mai mare parte dintre acestea fiind foste spaţii destinate activităţilor de împletituri. Acesta a mai spus că banii încasaţi în urma licitaţiei vor fi utilizaţi pentru modernizarea celor 193 de cabane incluse în sistemul online de închiriere.
“Deoarece aceste spaţii făceau parte din inventarul şi patrimoniul Romsilva, a trebuit să le asigurăm condiţii de comunicare, prin telefonie, s-au plătit taxe, impozite şi nu se putea renunţa la ele, lucru care a durat aproximativ 18 ani.
În tot acest timp regia a înregistrat foarte multe pierderi pentru nişte obiective şi activităţi care nu erau în desfăşurare”, a precizat Duţă.
Subsecretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Gică Duţă, declara recent că cele 616 clădiri, identificate până în acel moment, situate în majoritatea localităţilor din ţară, vor fi vândute printr-o licitaţie publică cu strigare, imediat după finalizarea procesului de evaluare, deja început de minister. Preţul de pornire va fi stabilit de un evaluator al Agenţiei Naţionale de Evaluare a Proprietăţilor Imobiliar.
Sursa: The Money Channel


