Situatia descrisa mai jos este frecvent intalnita. Un lucru e cert in ecuatia rambursarii imprumutului bancar: deocamdata creditorii nu au adaptat inca ofera la conditiile pietei fortei de munca, privita din punctul de vedere al dinamicii veniturilor lunare ale clientilor.
Concret: pentru un credit de nevoi personale de 10.000 de euro pe 10 ani, clientul plateste in medie o rata de 130-170 de euro, iar el castiga lunar 700 de euro. Peste cinci ani, salariul acestuia urca pana la 1.400 de euro. In aceste conditii poate plati si 400-500 de euro pe luna.
Sau in cazul unui credit ipotecar in valoare de 30.000 de euro (solicitantul dispune de restul pana la 80.000) pe 30 ani, clientul achita astazi 180-250 de euro. La fel ca in situatia descrisa mai sus, salariul acestuia se dubleaza, 1.400 de euro, si poate plati in aceste conditii o rata de 400-600 de euro.
Intrebare: care este mecanismul, pasii pe care trebuie sa-i urmeze si costul procentual al operatiunii?
Conform CEC, rata si durata de creditare se modifica numai in urma unei plati anticipate. Pentru fiecare plata anticipata se achita un comision care in prezent este de 3,5%, aplicabil la suma rambursata in avans in primi cinci ani, 2% pentru suma rambursata anticipat in perioada 5-10 ani si 0% dupa 10 ani. Astfel, in acest moment orice fel de plata in plus este considerata plata anticipata. Insa institutia are in vedere oportunitatea unei modificari de norme in acest sens, pentru ca “exista si posibilitatea ca un client sa aiba un salariu mai mare la un moment dat, comparativ cu data la care a contractat imprumutul, si, in consecinta, sa poata plati o rata mai mare”, spun surse din CEC.
Banca Romaneasca declara ca pentru cele doua situatii descrise exista doua solutii: fie plata partiala anticipata, fie refinantarea intregului credit. In ambele cazuri insa se plateste comisionul de rambursare anticipata.
0% la ipotecare dupa 5 ani
Pentru orice credit fara ipoteca luat de la HVB Tiriac sau UniCredit, clientul care va dori sa plateasca rate mai mari decat cele stabilite initial va trebui sa achite un comision de rambursare anticipata de 2% din suma rambursata lunar, indiferent de momentul in care solicita acest lucru bancii. Un avantaj semnificativ pentru clienti este ca in cazul creditelor ipotecare, daca solicitantul vrea sa faca modificarea ratei dupa cinci ani, nu va mai plati nimic in plus, deoarece comisionul de rambursare in avans dupa cinci ani este 0%.
Reprezentantii BCR declara ca singura solutie in cazul prezentat consta in rambursarea unei sume de bani mai consistente anticipat, de exemplu 1.000 de euro. Astfel se diminueaza soldul si implicit rata lunara. In aceasta situatie, clientul va plati si un comision de rambursare anticipata.
“Pentru cazul descris nu este nevoie sa se plateasca nici un comision de rambursare anticipata. In acest caz cu o simpla cerere, la care sunt atasate documentele care atesta ca venitul ii permite clientului sa achite o rata mai mare, adica o adeverinta de venit actualizata, banca ii recalculeaza noua rata solicitata de client, diminuandu-i in acelasi timp si perioada, iar la contractul de credit actual se face un act aditional cu noile modificari”, spune Alina Ferseta, Senior Marketing and PR Officer Volksbank.
Rambursare fara costuri suplimentare
Concret, la un credit de 10.000 de euro pe 10 ani la Volksbank rata medie este de 127 de euro pe luna. Daca se doreste plata unei rate mai mari, acest lucru presupune o perioada mai mica. Pentru 400 de euro pe luna ca rata, perioada scade de la 10 ani (120 de luni) la 28 de luni (mai putin de trei ani).
In cazul unui credit de 30.000 de euro pe 30 ani, rata medie este 181 de euro. Daca rata ar fi de 400 euro pe luna, perioada scade la de 336 de luni la 95 de luni (mai putin de 10 ani).
Sursa: Banii Nostri