Frecvent în anii 80-90, schimbul de locuinţe revine la modă! Astfel cei care deţin o locuinţă şi vor să îşi îmbunătăţească standardul de viaţă oferă imobilul, plus diferenţa de bani, unui proprietar dispus să trăiască într-o casă mai mică, aflată poate şi într-o locaţie mai puţin pretenţioasă. Consultanţii Remax Baston sunt de părere că schimburile ar putea mişca puţinele lichidităţi care există în piaţă şi ar îndeplini, măcar parţial, obiectivele vânzătorilor şi ale cumpărătorilor.
Dacă dezvoltatorii vor fi de acord, schimbul de proprietăţi s-ar putea aplica şi pe segmentul locuinţelor noi. În acest fel, diferenţa de bani pe care viitorul locatar ar avea-o de plătit ar fi mai mică, iar accesul la un credit mai facil. O soluţie la care developerii au apelat deja este cea a închirierii pe termen mediu. Scăderea numărului de tranzacţii i-a determinat pe aceştia să accepte ca viitorii proprietari să fie chiriaşi 3-4 ani înainte de a semna contractul de cumpărare.
“Schimburile avantajează în primul rând cumpărătorii, pentru că, în loc să plătească chirie, aceştia plătesc o rată la un credit pe diferenţa de cash, adică o sumă redusă, “contorizată” la valoarea unei locuinţe care le aparţine.
Trebuie însă luat în calcul faptul că şi dezvoltatorii au un beneficiu major şi anume: au posibilitatea de a strânge lichidităţile necesare ratelor de finanţare, respectând, în acelaşi timp, şi obiectivele de vânzări impuse prin contractele de finanţare”, a explicat Domniţa Avramescu, reprezentant RE/MAX Bastion.
Consultanţii imobiliari au început să promoveze deja conceptul şi se aşteaptă că în lunile următoare unii dezvoltatori să fie de acord cu schimbul de locuinţe.
Sursa: The Money Channel


