# Seful BT spune ca in ZF ca institutia de credit pe care o conduce nu va fi afectata de masura de majorare a provizioanelor adoptata de BNR. „Din fericire, noi suntem concentrati pe finantarile in lei, care reprezinta circa 70% din total, asa ca nu avem o expunerea prea mare pe valuta, care sa necesite costuri mai mari cu provizionarea suplimetara”, declara Rekkers.
Propunerea sefului Asociatiei Romane a Bancilor si CEC, Radu Gratian Ghetea, referitoare la limitarea acordarii de credite in valuta doar celor care castiga in aceasta moneda revine in atentia presei, de data aceasta in Jurnalul National. „Restrictii la creditele in euro”, titreaza Jurnalul.
Publicatia ofera si pozitia oficialilor BNR fata de aceasta propunere, ce ne arata ca un astfel de demers are sanse mici de reusita. „Domnul Ghetea este un bancher cu experienta, seful asociatiei bancare, si cred ca ce a spus trebuie luat ca un semnal de alarma si ca o tema de reflectie. Personal nu cred ca in conditiile actuale, cand UE incearca sa ridice toate bariele din calea creditarii, singurul criteriu ramas fiind cel de bonitate, nu cred ca s-ar putea ajunge la o decizie oficiala. Dar o dezbatere aprinsa pe aceasta tema este absolut necesara”, declara in Jurnalul consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
Tema limitarii creditului in valuta o regasim si in Saptamana Financiara de astazi, de unde aflam ca o solutie precum cea propusa de Ghetea a mai fost propusa Bancii Nationale si in 2005, fara sorti de izbanda. Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank si vicepresedintele ARB vorbeste in Sfin despre conditionarea acordarii de imprumuturi in valuta de obtinerea de venituri in aceeasi moneda, numai pentru creditele de consum insa. Groningen declara ca aceasta masura a fost propusa in 2005, insa a fost respinsa.
„Creditarea in valuta dispare odata cu inflatie” este titlul materialului din Saptamana Financiara. Publicatia arata ca masurile adoptate de BNR, mai vechi (rezerve minime obligatorii) sau mai noi (cresterea provizioanelor), pentru a tempera creditul in valuta au putine sanse sa-si atinga scopul. SFin se uita si la situatia altor tari care se confrunta sau s-au confruntat cu o problema creditelor in valuta si solutiile adoptate pentru a reduce acest tip de finantari. „Putem spune ca BNR va castiga lupta cu imprumuturile in valuta atunci cand va reusi sa coboare inflatia spre 2-3%. Iar orice incercare de a forta lucrurile nu va face decat sa stimuleze bancile sa caute noi metode de evitare a lor”, scrie SFin.
„Credite ipotecare de 2,5 miliarde euro in 2007”, titreaza Business Standard, acest tip de imprumuturi reprezentant 10% din piata creditului. Datele au fost prezentate de Ion Dragulin, directorul Directiei Stabilitate din BNR, in cadrul unui seminar. „Potrivit lui Dragulin, in 2007, institutiile de credit locale au acordat peste 54.000 de credite ipotecare, valoarea medie a unui imprumut fiind de 45.000 de euro”, scrie Standard.
#
Sursa: Banking News


