Firma sibiană Proiect Construt a demarat deja lucrările de construcţie a unui proiect de locuinţe care prevede dezvoltarea a trei tronsoane cu un total de 487 de locuinţe. Blocurile au 17 etaje şi îşi merită titlul de cel mai înalt bloc de locuinţe din Sibiu.
Proiectul, numit Mihai Viteazu, se construieşte la capătul Bulevardului cu acelaşi nume, în apropiere de Piaţa Rahovei, iar preţul atractiv, de 500 de euro/mp (TVA inclus) a atras în ultimele trei luni peste 60 de cumpărători. Astfel, se pare că aproape 30% din apartamentele din primul pronson al complexului au fost deja cumpărate, sibienii încumetându-se să facă achiziţii chiar şi din fază de proiect.
Cel mai mic apartament are o suprafaţă de 56,15 mp şi costă 28.000 de euro. Prima tranşă pe care un cumpărător o are de plătit este de 9.360 de euro. Cel mai mare apartament are o suprafaţă de 98,19 mp şi costă aproape 50.000 de euro, iar prima tranşă care trebuie plătită este de 16.000 de euro.
Sursa: Money.ro