Piaţa rezidenţială din Serbia a început să îşi revină imediat după schimbările politice şi economice din anul 2000. Între 2001 şi 2005, în principalele oraşe din ţară, Belgrad, Novi Sad şi Nis, au apărut primele proiecte de locuinţe noi. Dar cu toate că stocurile creşteau de la un an la altul, investiţiile pe această piaţă se lăsau aşteptate. În 2002, capitala Serbiei avea un stoc rezidenţial sub 554.000 de locuinţe şi o suprafaţă medie destinată locuirii de 61 de mp.
Din 2003, construcţiile au crescut cu cel puţin 50% în fiecare an. Motorul creşterii l-a reprezentat cererea foarte mare venită din piaţă, dar, mai ales, crearea de către guvern a Corporaţiei Naţionale de Împrumuturi şi Asigurări de Locuinţe.
În prima jumătate a anului 2004 au fost finalizate cu 85% mai multe apartamente decât în anul precedent şi aproape 200 de autorizaţii de construire au fost eliberate. Piaţa a trecut într-o nouă etapă în anul 2005. După câţiva ani în care s-a construit mai mult pentru elite, tendinţa se schimbă şi apar dezvoltări de tip low şi medium. Potrivit companiei de consultanţă imobiliară Colliers, cele mai multe solicitări au fost pentru apartamente cu trei camere: 32% din total.
Restul de 68% este împărţit în cote aproape egale între unităţi cu una, două, patru şi cinci camere. O treime dintre ele sunt concentrate în Belgrad.
Localităţile care au înregistrat cele mai importante creşteri ale segmentului rezidenţial sunt Belgrad şi Cukarica. Cu excepţia locuinţelor din Vracar şi Stari Grad, unde o parte din imobile sunt realizate la standarde de lux, restul nu depăşesc nivelul mediu de calitate şi finisare.
Cea mai consistentă ofertă de apartamente şi vile rămâne concentrată în cartiere precum Dedinje, Senjak şi Noul Belgrad. Suprafeţele acestora variază între 250 şi 350 de mp şi includ locuri de parcare sau garaj. Calitatea finisajelor este una superioară.
Conform Global Property Guide, cele mai scumpe case sunt în Capitală. Ele se tranzacţionează cu circa 60% mai mult faţă de celelalte oraşe ale ţării. La capitolul chirii, Belgradul experimentează o perioadă de scădere, de la 11,5 euro pe mp la 10,8 euro. Apartamentele de tip premium se închiriază la preţuri mai ridicate. Între 11 şi 15 euro pe mp. Pentru locuinţele din segmentul mediu, costurile nu depăşeşc 10 euro pe mp lunar. Cererea cea mai consistentă vine din partea expaţilor din Grecia, Statele Unite ale Americii, Franţa, Marea Britanie, Austria şi Italia.
Sursa: The Money Channel