„Pilonul II de pensii este un mijloc de economisire, pentru suplimentarea pensiei de stat – deci trebuie sa fie stabil si sa ofere o garantie minimala. In lipsa acestei garantii, este ca si cum altcineva ar juca banii tai de pensie la ruleta”, sunt de parere semnatarii scrisorii.
„Aceasta scrisoare este o gluma”, crede CEO-ul Allianz Tiriac Pensii Private, Crinu Andanut, care spune ca demersul arunca o umbra de neincredere asupra sistemului de pensii private.
Pe de alta parte, Marius Petcu, presedintele organizatiei sindicale CNSRL Fratia, isi exprima rezerva cu privire la sistemul de pensii private, intrucat apreciaza ca „tinde spre un monopol al primilor doi actori, care ar putea impune si politicului anumite orientari”. Cei doi actori sunt, in ordine, ING si Allianz-Tiriac, care detin aproximativ 60% din numarul de aderenti la Pilonul II. Petcu propune ca ING si Allianz sa nu mai intre la zona de residstribuire. Acest comportament este discriminatoriu si anticonstitutional, este de parare seful Allianz, intrucat afecteaza dreptul cetatenilor de a accede la oricare din fondurile de pensii.
„Agricultorii vor o banca specializata”, anunta astazi Bursa, aratand ca sindicatele si patronatele din acest domeniu vor sa demareze demersurile necesare pentru infiintarea unei banci specializate pe domeniul agricol. „Suntem dispusi si vom incerca anul acesta sa infiintam o banca menita sa sprijine agricultorii, deoarece avem o lege a creditului agricol nefunctionala, iar interesul bancilor comerciale pentru acest sector este scazut”, declara presedintele sindicatului Agrostar, Stefan Nicolae. Acesta precizeaza ca Romania este singura tara din Uniunea Europeana in care nu exista o banca destinata sectorului agricol.
Ilie Oprea, presedintele Asociatiei Pomicultorilor Damboviteni, vorbeste in Bursa despre scenariul transformarii CEC intr-o banca institutionalizata, prin intermediul careia statul sa realizeze politici agricole. „CEC are ramificatii si in mediul rural, poate reprezenta o solutie excelenta”, apreciaza Ilie Oprea. Acesta arata ca statul ar urma sa acorde prin intermediul CEC credite pe perioade indelungate, sa mentina o dobanda scazuta si sa acorde solicitantului o perioada de gratie, pana la momentul la care plantatia devine productiva.
Ziarul Financiar ne dezvaluie faptul ca fostul presedintele al BCR, Nicolae Danila, a devenit cel mai mare actionar individual al Erste Bank. „fostul presedinte executiv al BCR, are mai multe actiuni la Erste Bank decat insusi Andreas Treichl, seful bancii austriece, care este actionarul majoritar al celei mai mari banci romanesti”, scrie ZF. Informatia este confirmata de Danila: „Intr-adevar, sunt cel mai mare actionar persoana fizica al Erste Bank”.
ZF scrie ca estimarile arata ca valoarea pachetului de actiuni Erste detinut de Danila „ar putea depasi 10 milioane euro”. La privatizarea BCR, Nicolae Danila a obtinut 0,1% din actiunile bancii, iar la sfarsitul lui 2006 a schimbat cea mai mare parte a acestora cu titluri Erste. In 2007, continua ZF, Danila a continuat sa cumpere actiuni Erste, in cadrul programului prin care managerii din grupul austriac pot face achizitii la un pret cu discount.
Pe de alta parte, arata publicatia, titlurile Erste se afla intr-o perioada de declin, pretul lor coborand la 42 de euro, dupa ce anterior inregistrase un minim de 41,39 euro.
In alta ordine de idei, Danila vorbeste in ZF despre modul in care isi va continua cariera. Intentionez sa nu ma indepartez de sectorul bancar. Sunt multe oportunitati care merita valorificate”, spune Danila. Acesta precizeaza ca austriecii de la Erste nu i-au impus nici o restrictie privind modul in care isi va continua activitatea la plecarea de la sefia BCR.
Sursa: Banking News


