Dezvoltatorii imobiliari nu îl susţin pe preşedintele României, Traian Băsescu, în afirmaţia acestuia că preţul materialelor de construcţie pentru o casă de 62 de metri pătraţi ajunge la doar 7.000 de euro.
“În retail, costul minim de construire este în jur de 300 de euro pe metru pătrat. Anul acesta a fost dificil să obţinem acest preţ datorită scumpirii materiilor prime de la începutul anului. Este posibil să existe o scădere a preţurilor din construcţii în 2009, datorită crizei financiare internaţionale, dar sa te încadrezi sub 300 de euro este foarte dificil”, a declarat Richard.
În aceste condiţii, preţul unei case de de 62 de metri pătraţi ar fi de aproximativ 19.000 de euro, de aproape 3 ori faţă de suma afirmată de preşedintele României. Totodată, Michael Richard spune că în acest moment orice ajutor pentru revigorarea pieţei imobiliare este binevenit, cum ar fi scăderea costului de finanţare.
Sursa: The Money Channel


