Potrivit unui studiu realizat de PricewaterhouseCoopers (PwC), ratele dobânzilor în creştere reprezintă cel mai important element de risc cu care se confruntă industria bancară din România. O percepţie similară asupra riscurilor se regăseşte şi în Ungaria şi Rusia.
Studiul a fost realizat pe baza opiniilor exprimate de 376 de bancheri, analişti şi autorităţi de reglementare din 38 de ţări. În România, la chestionarul care a stat la baza studiului au răspuns patru instituţii bancare. Din clasificarea celor 30 de elemente de risc cu care se confruntă industria bancară în 2008, România, Ungaria şi Rusia au considerat ratele dobânzilor crescânde ca fiind una din preocupările principale. Pe plan mondial, cel mai important risc bancar este reprezentat de lichiditate, urmat de situaţia critică a creditelor şi a pieţelor pentru derivative.
Teama că aceste tensiuni vor conduce la o recesiune globală este destul de mare. Două din primele trei riscuri identificate, respectiv lichidităţile şi spread-urile de credit – nu au apărut în clasificările studiilor precedente, acesta fiind un indiciu asupra modului in care s-au schimbat tipurile de riscuri analizate.
Singurul risc non-financiar din top zece îl reprezintă teama de reglementare exagerată. Acest risc a căzut, însă, de pe primul loc anul trecut, pe locul 8.
Realizatorii studiului susţin că acesta este cel mai sumbru raport de acest gen din ultimii 10 ani, din cauza scăderii pieţei economice din SUA şi a prăbuşirii pieţelor supraevaluate de private equity. Studiul arată că numai 24% dintre respondenţi au considerat că băncile sunt pregătite îndeajuns pentru a face faţă riscurilor identificate, în comparaţie cu 64% din studiul precedent.
Sursa: The Money Channel


