Majorarea dobânzii cheie la 9,75% denotă îngrijorări sporite ale băncii centrale privind nivelul ridicat al inflaţiei, ar putea semnala o revizuire a prognozei de 5,9% la sfârşitul acestui an şi lasă loc pentru o nouă creştere a dobânzii de către BNR la 10%, susţin analiştii.
BCR: Investiţiile străine directe vor ajunge la 7,8 miliarde de euro în 2008
Investiţiile străine directe în România ar putea ajunge în acest an la 7,8 miliarde de euro, faţă de puţin peste 7 miliarde cât au fost în 2007. Estimările au fost făcute de specialiştii Băncii Comerciale Române, care se aşteaptă la o creştere a numărului de investitori în industria românească şi la finalizărea unor privatizări.
Apartamentele noi devin tot mai accesibile prin credit
Pe masura ce au devenit tot mai scumpe, apartamentele vechi si-au pierdut din atractivitate, astfel ca tot mai multe persoane prefera sa se orienteze catre apartamentele din noile ansambluri rezidentiale. Desi au in continuare preturi ceva mai mari decat cele vechi, noua oferta de locuinte are avantajul calitatii. Pentru multi, singura solutie pentru a achizitiona o astfel de locuinta este un credit.
Cea mai dura masura impotriva fraudelor cu carduri
Ziarul Financiar ne dezvaluie astazi noul logo al CEC, ce va fi lansat oficial maine, precum si noua denumire a bancii – CEC Bank. Actuala sigla, reprezentand o pusculita stilizata in care este depusa o moneda, va fi inlocuita de o frunza de stejar, in culorile galben si negru. Noua emblema a bancii pare destul de inspirata si aduce destul de mult cu cea a unei echipe fotbal.
BNR ar putea intrerupe sirul cresterilor de dobanda cheie
Dobanda cheie ar putea ramane la nivelul actual, de 9,5% pe an, in conditiile in care in sedinta de marti BNR va considera ca nivelul actual este suficient pentru a opri deteriorarea inflatiei. Preturile la energie si eventualele majorari salariale din perioada electorala sunt printre principalele pericole care ameninta reaprinderea inflatiei, conform specialistilor.
Tot mai multe banci trec “pragul” dobanzii de 10% la depozite in lei
Nevoia de lichiditati a bancilor le-a determinat sa majoreze costurile la care atrag economiile de la clienti, in ultimele saptamani aparand pe piata niveluri de bonificatii de peste 10%. Vineri, Banca Comerciala Carpatica a anuntat majorarea dobanzilor cu maturitati de 3,6 si 12 luni, pana la niveluri de 10,25%/an.
Citigroup vinde acţiuni pentru a strânge capital
Cea mai mare bancă americană, Citigroup, plănuişte să vândă acţiuni în valoare de 3 miliarde de dolari pentru a-şi majora capitalul. Ca urmare a acestui anunţ, acţiunile Citigroup au scăzut pe bursa din News York.
CEC va adopta culoarea verde pentru imaginea sa
Ziarul Financiar publica astazi un interviu cu Marinel Burduja, prim-vicepresedintele Raiffeisen Bank, responsabil pe zona corporate, care apreciaza ca actuala situatie de pe piata imobiliara a fost generata de lacomia unor dezvoltatori locali. „Spiritul ‘hraparet si inovativ-lautaresc’ al unor dezvoltatori locali a impins piata imobiliara intr-o zona a nefirescului, insa in urmatorii doi ani se va reveni la normalitate si nu vom mai vedea situatii in care cineva este dispus sa plateasca 1 mil. euro pe un apartament care face 500.000 de euro”, declara Burduja in ZF.
Previziuni economice: CNP, CE şi FMI au estimări diferite
Creştere economică între 4,7% şi 6,2%, o inflaţie de maxim 7,6% şi un curs mediu între 3,55 şi 3,7 lei pentru un euro. Aşa va arăta economia românească în 2008 potrivit estimărilor Comisiei Naţionale de Prognoză , ale Comisiei Europene şi ale Fondului Monetar Internaţional.
Garanti vrea aproape 10% din piata cardurilor de credit
Oficialii Garanti Bank vorbesc astazi in Ziarul Financiar despre obiectivele mai mult decat ambitioase de crestere pe retail. „Garanti estimeaza ca expansiunea pe retail ii va permite sa-si tripleze activele”, titreaza ZF. Produsul care va sta la baza acestei expansiuni este cardul de credit, lansat de banca anul trecut, care are rolul de a atrage clientii in sucursale si a permite vanzarile incrucisate de produse.
- « Previous Page
- 1
- …
- 124
- 125
- 126
- 127
- 128
- …
- 252
- Next Page »