O informatie mult asteptata de romanii care au de legalizat teancuri de acte se refera la faptul ca majoritatea tarifelor percepute de notari s-au micsorat consistent. Respectiv cu 15 la suta, la tranzactiile de vanzare-cumpare. De departe sunt, insa, in avantaj cei care vor sa faca o refinantare.
Boom-ul anului: Bancile pentru Locuinte vor aduna in acest an 80.000 de clienti noi
Bancile pentru locuinte estimeaza ca portofoliul de clienti va include 375.000 – 400.000 de români pâna la finele acestui an, comparativ cu 320.000 de persoane in decembrie 2010, iar economiile acestora vor avansa cu peste 40%, la circa un miliard de lei.
Cat mai valoreaza garantiile din spatele creditelor vandute de banci in anii de boom?
Raportul dintre creditele pe care bancile le au de recuperat de la clienti si valoarea garantiilor pe care le detin in contul acestor expuneri se afla la un nivel confortabil, de sub 80%, afirma BNR. in mod paradoxal, raportul s-a mentinut relativ constant in ultimii ani, desi preturile imobilelor au coborât chiar si la jumatate. BNR nu precizeaza valoarea creditelor care au in spate garantii imobiliare.
Concurenta dintre BCR si BRD se ascute pe programul Prima Casa
Cele mai mari banci din Romania – BCR si BRD – se dueleaza aprig pe programul Prima Casa, incercand sa atraga cat mai multi clienti prin mijloace de marketing agresive si diverse facilitati pentru beneficiarii de credite pentru locuinta.
BCR acorda premii clientilor care acceseaza credite Prima Casa
Toti cei care solicita un credit Prima Casa de la BCR in perioada 14 februarie – 14 aprilie BCR si pana la data de 14 iunie 2011 se efectueaza acordarea creditului, intra automat in tragerea la sorti ce are ca premii 10 vouchere a cate 1.000 euro fiecare (contravaloarea in lei), pentru achizitia de electrocasnice.
Ofertele bancilor pentru locuinte
Dorinta romanilor de a avea o casa sau de a spori confortul celor detinute a extins afacerile celor doua institutii care ofera astfel de servicii pe piata romaneasca.
Credit ipotecar relaxat
Din ZF, aflam ca ING relaxeaza conditiile de acordare a creditului ipotecar “ING de Casa noua”, reducând avansul minim solicitat de la 35% la 25% din suma imprumutata.
Creditul ipotecar in lei – avantajos sau dezastruos
Acum, cu “Prima Casa” in functiune, bancile inca mai incearca sa atraga clienti si pe vechile cai. Cat de avantajoase sunt creditele ipotecare, in lei, ale bancilor din top 10, de pe piata romaneasca, iata o anliza ziare.com. Calculele sunt facute potrivit informatiilor pe care calculatoarele de rate de pe site-ul fiecarei banci ni le-au furnizat.
Refinantare: doar cateva sute de euro te despart de un credit mai ieftin
Scaderea din ultimul timp a costurilor de refinantare, dar si ieftinirea acestor imprumuturi, fac din perioada actuala una propice contractarii unui credit mai ieftin, in special pentru cei care au credite negarantate, cele mai scumpe imprumuturi de pe piata.
Cum vor sa ne fraiereasca bancile la licitatiile cu imobile executate silit
In ultima vreme, bancile s-au transformat in veritabili agenti imobiliari, prin licitatiile pe care le organizeaza cu imobilele pe care le-au executat silit. In Bucuresti, dar si in alte orase din tara, spre exemplu, aceste licitatii pornesc, in majoritatea cazurilor, de la 1.000 de euro pe metru patrat, indiferent de imobilul rezidential care este scos la vanzare, scrie Ziare.com.
- « Previous Page
- 1
- …
- 19
- 20
- 21
- 22
- 23
- …
- 252
- Next Page »