Chiar si asa, editia din aceasta toamna ofera chiar si mai mult decat pana acum. Targul imobiliar PROJECT EXPO s-a extins si pe Internet. Si nu este vorba doar de o prezentare a proiectelor expuse in Palatul Copiilor incepand de vineri, 3 septembrie, si pana duminica, 5 septembrie. Pe site-ul www.projectexpo/editiadetoamna.ro vizitatorii vor gasi un adevarat targ imobiliar, cu standuri, prezentari, machete si oferte speciale sau discounturi semnificative.
“Am luat decizia sa facem acest targ online dupa ce, in urmatoarele zile dupa finalizarea targului imobiliar PROJECT EXPO Low Cost din luna iunie, mai multi colaboratori ne-au sunat si ne-au cerut informatii cu privire la proiectele prezentate la eveniment. Multi dintre acestia nu avusesera posibilitatea sa vina sa viziteze targul pentru ca nu locuiesc in Bucuresti, dar cauta o proprietate in Capitala. Astfel incat am vrut sa gasim o solutie si pentru aceasta categorie de potentiali cumparatori. Este un serviciu pe care il oferim in primul rand acestora, si abia in al doilea rand partenerilor si dezvoltatorilor nostri”, spune Sorin Sararu, managing partner PROJECT EXPO. Costurile pentru realizarea platformei online s-au ridicat la aproximativ 15% din costurile totale organizarii Targului Imobiliar PROJECT EXPO, Editia de Toamna.
Surprizele placute nu vin doar din partea organizatorilor, ci si din partea expozantilor care vin, ca de obicei, cu preturi promotionale si abordari noi.
De exemplu, agentia imobiliara Premier Service a ales o prezentare inedita a complexurilor rezidentiale pe care le promoveaza la Targul Imobiliar PROJECT EXPO, Editia de Toamna. “O sa schimbam putin strategia si venim la targul acesta cu un concept de stand interactiv, in care clientul poate patrunde in interior sa vizioneze de aproape panourile colantate numai cu proiecte finalizate 100 % in care se poate muta imediat”, spune Catalin Grigore, director de marketing Premier Service.
In plus, la fiecare proiect in parte este promovat un anumit tip de proprietate. Cea mai ieftina locuinta este un apartament cu doua camere si loc de parcare inclus, la pretul de 47.000 de euro, in complexul Lotus Residence.
In cadrul standului Premier, potentialii cumparatori pot dispune de asistenta financiara gratuita in vederea obtinerii creditului dorit, precum si de consultanta din partea partenerului Mobexpert in vederea amenajarii unui apartament. O alta noutate este prezenta a doi juristi care ofera asistenta gratuita pentru vizitatori.
South Pacific revine cu proiectele Avalon, compus din locuinte ecologice si Sidney, cu vile de lux, dar si cu ceva in plus: case in cartierul Brooklyn. Oferte speciale sunt disponibile si in Prelungirea Ghencea-Domnesti, unde un alt dezvoltator present la Targul Imobiliar PROJECT EXPO, Editia de Toamna, a construit blocuri cu trei etaje in care apartamentele cu doua camere au preturi cuprinse intre 48.000 si 50.000 de euro.
Unul dintre cele mai mici preturi este al unui apartament cu o camera in complexul Confort City, respectiv 39.500 de euro. Preturi promotionale au aproximativ 80% dintre expozanti, indiferent daca este vorba de apartamente, case, duplexuri sau vile de lux.