“Una dintre cele mai căutate zone este Titan, de aceea au apărut multe proiecte în acea zonă. Calitatea infrastructurii şi parcurile au fost îmbunătăţite,” a explicat Simina Istrate, Director Departament Investiţii, Colliers.
Specialistul de la Colliers mai spune că preţurile mai mici în comparaţie cu alte cartiere au fost un atu pentru succesul proiectelor din zonă. “Ca zone, proiectele middle se află în cartiere tradiţionale precum Militari sau Titan şi au succes foarte mare pentru că sunt integrate în comunitate. Cu toate că proiectul este înconjurat de clădiri vechi, clienţii îl preferă pentru că este o zonă deja cunoscută şi are un mediu cunoscut: spaţii comerciale, parcuri, infrastructură, transport şi sunt preferate,” a adăugat Simina Istrate.
Apartamentele noi din Titan destinate clasei medii au preţuri între 1.200 de euro mp şi ajung la 1.500 de euro mp. Dezvoltatorii promovează în Titan apartamente cu două camere care costă circa 120 de mii de euro şi cu trei camere, cu preţuri medii de 160 de mii de euro.
Pe parcursul anului 2008 vor fi gata aproximativ 500 de apartamente în Titan, potrivit datelor CB Richard Ellis Eurisko, iar anul viitor se estimează că se vor finaliza aproximativ 1.000.
Sursa: The Money Channel


