Avem şi primele reacţii. Piaţa imobiliară din România nu va suferi o scădere semnificativă în perioada următoare, susţin experţii în domeniu. Analistul Artur Silvestri a declarat pentru The Money Channel că, pentru sectorul de real estate autohton, o problemă mai importantă decât criza subprime o constituie concurenţa cu pieţele din regiune.
“Noi avem problema celor două, chiar trei, pieţe imobiliare care ne vor concura puternic în următorii 5 ani. Şi ele sunt: Ucraina, Turcia şi Serbia. Noi la astea să ne gândim!…iar Turcia are un program în acest sens despre care am mai vorbit şi în vară. Asta să ne intereseze pe noi.
Celelalte elemente le vom vedea”, a declarat Silvestri.
Sursa: The Money Channel


