Pentru o persoană cu un venit lunar net echivalent cu salariul mediu pe economie, băncile sunt dispuse să acorde credite ipotecare sau imobiliare cuprinse între 21.000 euro şi 26.000 euro, pentru care ratele lunare plătite de client băncii sunt între 113 şi 177 euro.
Credit Europe Bank poate acorda unui român plătit cu salariul mediu un împrumut de cel mult 44.000 franci elveţieni (26.180 euro), cu o dobândă anuală de 4,5%, fixă în primul an şi variabilă pentru restul perioadei pentru care este contractat creditul, de cel mult 30 de ani, se arată într-o analiză realizată de agenţia NewsIn.
Pentru acest tip de împrumut este prevăzută o perioadă de graţie de şase luni, în care clientul nu plăteşte nimic, urmată de un interval de patru ani, în care debitorul plăteşte aproximativ 276 de franci elveţieni (164 de euro) pe lună, după care rata lunară se fixează la 400 de franci elveţieni (238 de euro la cursul de schimb actual). Rata dobânzii pentru acest împrumut, care devine variabilă după primul an, evoluează în funcţie de dobânzile de referinţă din piaţa internă şi internaţională, iar în prezent este de aproximativ 5,5%, au mai explicat reprezentanţii Credit Europe Bank. De asemenea, clientul trebuie să dispună de cel puţin 5% din valoarea locuinţei pe care vrea să o achiziţioneze pentru a putea împrumuta banii de la bancă.
La Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, cel mai ieftin credit care poate fi contractat, cu venitul mediu pe economie, este unul ipotecar, de cel mult 43.792 franci elveţieni, echivalentul a aproximativ 26.000 euro (86.840 lei).
Acest împrumut este pe 30 de ani, iar clientul plăteşte o rată de 298 franci elveţieni (aproximativ 177 euro) pe lună şi o dobândă de 3,9%, fixă în primul an şi variabilă până la scadenţă. Potrivit reprezentanţilor băncii, acest împrumut în franci elveţieni este cel mai accesibil raportat la un venit de 1.000 lei, datorită ratei dobânzii destul de scăzute faţă de creditele în alte monede.
Banca Românească are pentru românul plătit cu salariul mediu pe economie tot un credit în franci elveţieni, cu o valoare maximă de 40.600 franci (23.800 euro), acordat pe o perioadă de 35 ani. Pentru acest împrumut, clientul trebuie să plătească lunar 192 franci elveţieni (circa 114 euro), iar rata dobânzii este de 4,5% în primul an, urmând să varieze în restul de 34 de ani până la returnarea integrală a creditului. Clientul trebuie să dispună, însă, de 25% din valoarea locuinţei pentru a putea contracta acest împrumut.
Alpha Bank România poate acorda unei persoane plătită cu salariul mediu un credit în euro, cu o valoare maximă de 23.000 euro, pe o perioadă de 30 de ani, pentru care rata lunară este de 137 euro şi nivelul avansului este de 15%. Rata dobânzii pentru acest împrumut este de 5,9%, fixă în primul an, urmând ca în restul intervalului până la returnarea creditului să varieze în funcţie de evoluţia dobânzii interbancare din zona euro Euribor şi a ratei dobânzii pentru depozitele overnight plasate în lei (BUBOR).
Banca Comercială Română poate acorda unei persoane cu venitul mediu pe economie un credit imobiliar de cel mult 21.000 euro, pentru o perioadă de 30 de ani. Rata lunară pentru acest împrumut este de 133 euro, iar dobânda este de 5,9% în primul an, urmând să varieze pentru restul perioadei de 29 de ani. O condiţie specifică impusă de BCR este ca debitorul să aibă cel puţin un an vechime la locul de muncă. Majoritatea băncilor impun, din acest punct de vedere, o vechime de cel puţin 6 luni la ultimul loc de muncă sau de un an pe cartea de muncă şi 3 luni la locul de muncă actual.
Casa de Economii şi Consemnaţiuni poate oferi unui client cu un venit lunar de 1.000 lei un credit ipotecar de 40.000 lei, pe o perioadă de 35 de ani, cu o dobândă variabilă în tot acest interval, de 9,75%, pentru care rata lunară plătită ar fi de 337 lei, au explicat reprezentanţii băncii. Avansul minim pentru acest tip de împrumut este de 15%. Pentru a contracta acest credit, clientul trebuie să fi lucrat deja cel puţin trei luni la ultimul loc de muncă şi să prezinte o serie de documente, printre care adeverinţa de venit, un precontract între cumpărătorul şi vânzătorul locuinţei, copii după actele locuinţei şi după cartea de identitate, precum şi cea mai recentă factură pentru utilităţi.
În luna august 2007, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.395 lei, cu 0,5% mai mic faţă de luna precedentă. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.030 lei, în scădere faţă de luna iulie cu 10 lei (1%), dar în creştere cu 22,5% faţă de august 2006.
Sursa: The Money Channel