Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Bucureşti a ajuns în luna ianuarie la valoarea de 1.327 euro/mp util, în creştere cu 1,1% faţă de luna decembrie 2010, când valoarea medie a unui metru pătrat util era de 1.312 euro. În comparaţie cu ianuarie 2010, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi este cu 10,8% mai mic. Cea mai dinamică evoluţie au avut-o garsonierele şi apartamentele noi cu două camere, care s-au scumpit cu 3,3%, respectiv 3,2% în ultimele 30 de zile. Preţul apartamentelor noi cu trei camere a înregistrat o scădere de 1,9% în prima lună a anului.
Luna ianuarie nu a adus însă modificări semnificative în ceea ce priveşte preţul apartamentelor vechi din Capitală. Valoarea Indicelui imobiliare.ro pentru această categorie de apartamente a ajuns la 1.088/euro mp de suprafaţă utilă, cu 0,3% mai puţin decât în luna precedentă şi cu 14,2% mai puţin decât la sfârşitul anului trecut.
Sursa: Money.ro