In serie bruta, au fost inregistrate scaderi la lucrarile de constructii noi (-15,1%) si lucrarile de reparatii capitale (-2,8%) si crestere la lucrarile de intretinere si reparatii curente, cu 45,1%. Pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor de constructii a scazut la cladirile nerezidentiale si la cladirile rezidentiale cu 16,9%, respectiv cu 9,4%. Crestere s-a inregistrat la lucrarile de constructii ingineresti (+8,9%), informeaza Mediafax.
In serie ajustata, volumul lucrarilor de constructii noi a scazut cu 13,7%, in timp ce volumul lucrarilor de intretinere si reparatii curente a crescut cu 40,7%, iar cel al lucrarilor de reparatii capitale cu 9,9%. Pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor de constructii a urcat la constructiile ingineresti cu 9,8%. La cladirile nerezidentiale si la cladirile rezidentiale, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu 13,4%, respectiv cu 9,7%.
In primele zece luni, comparativ cu perioada similara din 2009, volumul lucrarilor de constructii s-a redus cu 15,1% ca serie bruta si cu 14,9% ca serie ajustata.
Sursa: Wall Street