Însă nu faptul în sine, adică viaţa pe credit este o problemă, întrucât populaţia din toate ţările dezvoltate procedează la fel. Ba chiar în ţările europene gradul de îndatorare este mult mai ridicat decât în ţara noastră, cu menţiunea că acolo şi veniturile sunt de câteva ori mai ridicate. De asemenea, productivitatea muncii şi valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuintor sunt mult mai ridicate decât în România.
Cu alte cuvinte, străinii îşi permit să obţină credite la discreţie, pentru că nu au probleme cu indicatorii macroeconomici, precum deficitul contului curent, deficitul comercial sau inflaţia. Acesta este motivul pentru care BNR încearcă să limiteze cât poate creditul intern, cu toate că, după cum recunoaşte în ultima vreme guvernatorul Mugur Isărescu, pârghiile de acţiune ˝ortodoxe˝ ale Băncii Centrale sunt tot mai limitate. De aceea se pune acum următoarea problemă: va reuşi BNR, doar prin majorarea dobânzii de politică monetară, să strunească îndeajuns de mult creditele sau va fi nevoită să recurgă la măsuri ˝neortodoxe˝, cu pagube colaterale destul de serioase?
În condiţiile în care concurenţa de pe piaţa bancară devine tot mai intensă, dobânzile nu au mai devenit în ultima vreme un mijloc eficient de politică monetară. Multe bănci s-au arătat dispuse să ofere credite cu dobânzi de dumping, adică mai mici decât şi-ar putea permite, pentru a câştiga cât mai mulţi clienţi cu scopul de a câştiga o cotă de piaţă suficient de mare pe piaţa românească. Acest fapt nu face decât să submineze măsurile BNR. Un alt subterfugiu găsit de bănci pentru a evita creşterea dobânzilor în lei este cel al acordării de credite în euro sau franci elveţieni, a căror dobânzi sunt mult mai mici dar care sunt supuse riscului valutar.
De altfel, BNR s-a arătat alarmată în ultimele luni de ˝intensificarrea ritmului de creştere a creditului acordat sectorului privat, mai ales a celui în valută˝. Motiv pentru care banca centrală a luat, încă de la începutul anului trecut, măsura de a majora până la 40% rezervele minime obligatorii impuse băncilor la acordarea creditelor în valută. Şi în acest caz, însă, efectele au fost destul de limitate, întrucât băncile, cele mai multe aparţinând unor grupuri europene, au început să externalizeze creditele, pentru a scăpa de costul rezervelor minime.
Mai precis, au acordat credite direct prin băncile-mamă din străinătate, operaţiune perfect legală odată cu intrarea României în Uniunea Europeană. Practica are un alt efect negativ, majorând datoria externă a ţării. ˝Şmecheria˝ a fost depistată de Mugur Isărescu, care s-a arătat însă neputincios faţă de această tendinţă. Tot ce putea să facă BNR a fost să menţină nivelul ridicat al rezervelor pentru creditele în valută, cu toate că aceleaşi norme europene ar impune reducerea sau chiar eliminarea lor.
În concluzie, dacă majorarea dobânzii la lei are efecte limitate, după cum am văzut anul trecut, când creditele au crescut peste aşteptări, ce mai poate face BNR pentru a limita în continuare expansiunea împrumuturilor? Să majoreze şi mai mult nivelul rezervelor minime obligatorii în valută? Ar fi un semnal negativ pentru piaţă, care ar indica o posibilă criză, dar şi o măsură extremă ce ar putea aduce proteste din partea băncilor. Apele se vor limpezi, probabil, în februarie, când BNR va face următorul pas, atât în privinţa dobânzilor cât şi a altor măsuri de limitare a creditării.
Sursa: Ghiseul Bancar
