Aproximativ 50% din apartamenetele din perimetrul Sos. Nordului – satul Francez sunt valorificate de către proprietari prin închiriere, mulţi dintre ei făcând achiziţii tocmai în acest sens. Targetul lor sunt expaţii aflaţi în căutarea unei locuinţe temporare în Capitală.
Potrivit Eurometropola, 90% din cei care închiriază aici sunt cetăţenii străini, care fie sunt angajaţi în companii multinaţionale, fie au propriile lor afaceri în România. Tarifele ridicate practicate în această zonă fac ca şi pe viitor accesul să fie restricţionat altor categorii sociale.
Preţurile sunt mai mult decât concludente: un apartament de două camere se poate închiria şi cu 1.700 de euro pe lună, în timp ce la 3 sau 4 camere preţurile pot urca şi până la 6.000 de euro.
Pentru închiriere de locuinţe, companiile multinaţionale le oferă angajaţilor lor din top şi middle management bugete lunare cuprinse între 2.000 şi 4.000 de euro. Aceasta face parte din pachetul pe care managerii şi-l negociază pentru relocare, explica consultanţii EuroMetropola.
Deoarece majoritatea expaţilor vine în Bucureşti cu familii, ei se orientează în special către apartamente cu 3 camere, şi mai puţin către cele de două.
Dar şi atunci când vin singuri străinii preferă locuinţele spaţioase.
Sursa: The Money Channel


