Creditele bauspar presupun economisire si creditare sub acelasi contract. Daca vrei sa apelezi la un credit, dar peste cativa ani, creditele bauspar sunt solutia ideala, potrivit Banking News.
Gradul de accesibilitate la Prima Casa a crescut
Diminuarea pretului locuintelor si a taxelor notariale a crescut gradul de accesibilitate financiara la programul Prima Casa. Cele 33.000 de tranzactii realizate prin program in 2009-2010 au impus pretul pe piata, potrivit Financiarul.
Romania Invest cumpara 30 de apartamente in Vitan Platinum
Fondul norvegian Romania Invest vrea sa obtina un credit de peste 2 mil.euro pentru a cumpara circa 30 de locuinte in proiectul Vitan Platinum Towers, scrie Capital.
Consultanti: Investitorii care n-au loc pe pietele dezvoltate se orienteaza spre Romania
Investitorii care vor intampina dificultati in a achizitiona proiecte imobiliare “trofeu” pe pietele mai dezvoltate, cum ar fi Varsovia sau Praga, unde randamentele s-au comprimat in ultima perioada, ar putea sa inceapa sa se orienteze spre Romania, insa doar spre produsele foarte bune, potrivit celui mai recent studiu al Jones Lang LaSalle.
De ce vor clientii sa revina la contractele de credit de dinaintea OUG 50
Multi dintre clientii nemultumiti ai bancilor doresc sa revina la vechile contracte de imprumut, care erau in vigoare inainte de aparitia Ordonantei 50/2010.
Calcule gresite: Apartamentele noi sunt prea mari pentru bugetele romanilor
Oferta actuala de locuinte noi este alcatuita din apartamente cu suprafete prea mari care nu corespund familiilor de romani cu venituri medii, se arata intr-un raport al companiei de consultanta imobiliara Reas, in colaborare cu Jones Lang LaSalle.
Dezvoltatorul megamall-ului de la Casa Radio si-a suspendat activitatea. Avea proiecte de 2 mld.euro
Compania imobiliară Plaza Centers, care trebuia să dezvolte proiectul de centru comercial pe locul Casei Radio din Capitală şi-a suspendat activitatea în România.
JLL: Dezvoltatorii vor fi nevoiti sa faca reduceri substantiale de pret pentru a vinde locuintele
Dezvoltatorii imobiliari vor fi nevoiţi să ofere reduceri substanţiale de preţ pentru a merge mai departe cu proiectele, majoritatea având locuinţe greu de vândut din cauza suprafeţelor prea mari şi implicit a preţurilor ridicate,potrivit companiei de consultanţă imobiliară Jones Lang LaSalle (JLL).
Bancile au oferte bune la locuintele executate silit
Bancile care vor sa vanda chiar au oferte bune: apartamente noi sau vechi, apartamente la bloc sau la vila cu preturi mai mici decat cele din lunile trecute si chiar promotii, aflam din incont.ro.
Cele mai importante proiecte imobiliare care ar trebui finalizate in 2011
Segmentul de retail va avea cel mai mare stoc de spatii noi livrate pe piata in acest an, peste 230.000 metri patrati, urmat de zona de birouri, unde se asteapta un stoc mai mic decat anul trecut, dar totusi ridicat, potrivit estimarilor companiilor de consultanta din domeniu.
- « Previous Page
- 1
- …
- 152
- 153
- 154
- 155
- 156
- …
- 887
- Next Page »