Peste 132.000 de familii au contractat credite prin programul Prima Casă din 2009 şi până acum. Ei sunt beneficiarii noii ordonanţe de urgenţă prin care Guvernul dă acum posibilitatea obţinerii unei a doua locuinţe tot printr-un program guvernamental de garantare denumit „A doua Casă“, cu condiţia să fie mai mare sau mai scumpă decât cea iniţială, să lichideze primul credit şi să vândă prima locuinţă obţinută prin programul Prima Casă.
Apartamentele din Bucuresti s-au scumpit in martie
In Bucuresti, apartamentele s-au scumpit in martie cu 2,1%, de la 1.034 euro pe metru patrat util in februarie la 1.056 de euro. Spre comparatie, pretul mediu solicitat in intervalul similar din 2014 se situa la 1.078 de euro pe metru patrat (diferenta de 2% fiind dictata in mod exclusiv de segmentul locuintelor noi, care s-au depreciat cu 8,3%), noteaza Mediafax.
Cartier de 5.000 de apartamente noi in sudul Capitalei
O parte din dezvoltatorii rezidentiali din sud, cei care in anii crizei au dezvoltat mii de unitati locative in partea de sud a Capitalei si in Popesti Leordeni, vor sa construiasca pe fostele sere Berceni un parc rezidential, care la finalizarea primei etape ar urma sa cuprinda circa 5.000 de unitati locative, a caror investitie totala, inclusiv terenul, ar urca, potrivit calculelor wall-street.ro, la circa 100 mil. euro.
Comunicat: Targul National Imobiliar – ultimele 10 standuri
Targul National Imobiliar (TNI) reuneste in perioada15-17 MAI la Palatul Parlamentului profesionistii din domeniile imobiliar, financiar-bancar si constructii pe care ii conecteaza cu potentiali parteneri, investitori, presa de specialitate si end-useri pe durata a trei zile de eveniment.
Garsoniere de la 17.600 euro la Project Expo
Printre ofertele care se pot contracta in cadrul targului se numara garsoniere in Popesti Leordeni la un pret de 19.125 euro si apartamente cu doua camere la 26.000 euro. Tot in zona de sud a Bucurestiului, se pot gasi apartamente cu trei camere care au preturi care pleaca de 45.500 euro, iar in cazul caselor, pretul minim este de 64.000 euro.
Comunicat: Primul eveniment imobiliar al anului 2015
Targul Imobiliar PROJECT EXPO se desfasoara la Sala Palatului, in perioada 20 – 22 martie
Adama construieste un nou ansamblu rezidential in Bucuresti
Dezvoltatorul imobiliar Adama anunta startul oficial al constructiei pentru Evocasa Serenia, un ansamblu rezidential format din 77 de unitati, amplasat in cartierul Berceni din Bucuresti.
Cresc chiriile la apartamentele cu 3 si 4 camere din Bucuresti
Chiriile apartamentelor cu 3 si 4 camere din Bucuresti au crescut cel mai mult in ultimul an, cu pana la 8%, ca urmare a numarului mic de oferte in raport cu cererea, in timp ce la apartamentele cu 2 camere avansul a fost marginal, iar garsonierele s-au ieftinit usor, potrivit imobiliare.net.
Comunicat: Targul National Imobiliar – TNI in 2015
Evenimentul TNI a fost creat de BDOBC Business Center pentru a raspunde nevoii pietei de a aduce intr-un singur loc cererea si oferta imobiliara. Editie dupa editie Targul National Imobiliar TNI si-a dovedit eficienta in calitate de platforma interactiva pentru jucatorii segmentului imobiliar, contribuind activ la dezvoltarea si revigorarea pietei de real estate.
Ce greseli fac romanii cand vor sa vanda o proprietate
Principalele greseli pe care le fac romanii atunci cand au in plan vanzarea unei locuinte tin de pozitionarea gresita a pretului, implicarea mai multor agentii imobiliare si prezentarea neprofesionista a proprietatii, potrivit unei analize realizate de RE/MAX.