„La apartamentele noi s-a menţinut acelaşi trend ca şi la apartamentele vechi. Avem o uşoară creştere de 5% care se va înregistra şi în acest an, pentru că este cerere destul de mare, o cerere sănătoasă. Cresc preţurile materialelor de construcţii şi ale terenurilor, este o creştere naturală, dar nu prea mare care să inducă o creştere speculativă“, a spus el.
Comunicat: 85 de companii si-au rezervat stand la TNI 19-21 mai
85 de companii și-au rezervat deja standuri la Târgul Național Imobiliar TNI, aflat anul acesta la a 25-a ediție. Evenimentul este organizat în perioada 19-21 MAI în Sala Unirea din Palatul Parlamentului.
Se pregăteşte terenul pentru un mega proiect imobiliar în Bucureşti
Fondul cipriot de investiții Bluehouse Capital, care deţine un teren de aproape 70.000 de mp în zona Romexpo din Bucureşti, a obţinut în luna ianuarie a acestui an certificate de urbanism pentru construcţia de locuinţe şi birouri. Bluehouse Capital plătea în 2007 aproape 73 de milioane de euro Companiei Industriale Griviţa pentru terenurl de aproape […]
Preţul caselor din România a crescut
Evoluţia preţului la locuinţe plasează România pe locul 15 în lume, cu o creştere de 7,8% în 2016, într-un top care urmăreşte dinamica a 55 de ţări. Locuinţele românilor s-au scumpit în ultimul an mai mult decât cele din Cehia, Ungaria sau Polonia, potrivit indicelui rezidenţial global realizat de Knight Frank. Media de creştere a […]
Olandezii, atrasi de locuintele ieftine din Romania
Cresterea economica a Romaniei din 2016 si prognozele favorabile pentru 2017 au starnit un val de entuziasm in Olanda fata de investitiile imobiliare in zona, in conditiile in care preturile proprietatilor din Romania sunt sub nivelul celor din tarile care beneficiaza de o clima similara si de conditii socio-economice similare, a spus Ben Jager, Consul […]
Vile noi la pret de Prima Casa
Daca la momentul demararii programului Prima Casa, in iunie 2009, in plafonul de 60.000 de euro se incadrau doar apartamentele din blocurile vechi, dupa mai bine de cinci ani, cu aceasta suma poate fi achizitionata chiar o vila nou-construita – atat la marginea Bucurestiului, cat si a celorlalte mari orase ale tarii.
Suplimentarea bugetului programului Prima Casa
Programul guvernamental Prima casa va beneficia de o suplimentare cu 400,5 milioane de lei, echivalentul a 90 milioane euro, potrivit unui proiect de Hotarare de Guvern postat pe site-ul MFP la rubrica Transparenta decizionala.
Ratele Prima Casa, cu 20% mai mici decat chiriile
Ratele Prima Casa la garsoniere si apartamente cu 2 camere sunt cu peste 20% mai mici comparativ cu chiriile. Cele mai mari diferente sunt inregistrate in cartierele bucurestene Crangasi, Drumul Taberei, Giulesti si Militari,arata un studiu al Bancii Romanesti si al imobiliare.ro.
Prima Casa si Prima Masina si in 2015
Darius Valcov vrea pentru anul viitor extinderea programelor guvernamentale Prima Casa si Prima Masina, cu facilitati acordate chiar daca cumparatorul nu se afla la prima achizitie, dar si infiintarea bancii de dezvoltare, vizand structura EximBank
Programul “Prima Casa” ar putea avea anul acesta un plafon de garantii de 2,5 mld. lei
Ministerul Finantelor propune alocarea unui plafon de garantii de stat pentru programul “Prima Casa” de 2,5 miliarde lei in acest an, concomitent cu realocarea diferentei ramase neutilizate de anul trecut, potrivit unui proiect de hotarare de guvern, scrie Mediafax.
- « Previous Page
- 1
- …
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- …
- 887
- Next Page »