Anul curent va aduce cresteri ale preturilor medii nationale cu cel putin 5% – atat la locuintele vechi, cat si la cele noi – in piata rezidentiala locala, potrivit estimarilor Re/Max Romania, insa evolutia la nivel national va fi una diferita in functie de orase, asa cum s-a intamplat si in perioada anului 2015. Piata […]
Sectorul de constructii creste ca inaintea crizei
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele 11 luni din 2015, faţă de perioada similară din 2014, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 9,4%, respectiv cu 10,2%, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS) transmis, joi, AGERPRES. Pe […]
Premier Estate Management a vandut apartamente de 24 mil. euro anul trecut
Premier Estate Management, companie de consultanta si vanzari asistate pe segmentul rezidential, a intermediat anul trecut vanzari pentru aproximativ 450 de apartamente, cu o valoare cumulata de peste 24 milioane euro, de trei ori mai multe comparativ cu 2014, din cadrul celor cinci proiecte gestionate. Premier Estate Management detine un portofoliu de aproape 1.500 de […]
Un val de proiecte imobiliare ne bate la usa
Investitiile imobiliare in tarile Europei Centrale si de Est (excluzand Rusia) au atins in 2015 un nivel istoric de peste 9,55 miliarde de euro, cu o crestere anuala de 19%, arata cel mai recent raport al companiei de consultanta imobiliara CBRE pe regiune. Volumul investitiilor in Romania pe 2015 s-a situat, previzibil, sub nivelul lui […]
Ce locuinte se ieftinesc de la 1 ianuarie 2016
Veste bună pentru cei care vor să cumpere un apartament nou, mai scump şi mai mare de la anul. Noul Cod Fiscal ce va intra în vigoare în prima zi a anului viitor permite creşterea plafonului de preţ pentru care se poate aplica TVA redusă de 5%. Românii care vor să-şi cumpere apartamente mai mari […]
Program educational american pentru agenti imobiliari romani
Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România (APAIR), în parteneriat cu National Association of Realtors (NAR), anunță lansarea unui program educațional adresat pieței locale de servicii imobiliare. NAR, una dintre cele mai puternice instituții din SUA, cu peste 1.200.000 de membri, susține dezvoltarea serviciilor imobiliare profesionale, prin respectarea unui cod etic specific și a principiului […]
Bucuresti. Crestere semnificativa a preturilor locuintelor
Cea mai mare creştere de preţ a fost înregistrată în noiembrie în zona Aviaţiei. Cel mai important declin de preţ a fost consemnat în zona Dristor. Cele mai scumpe zone din Bucureşti în acest moment sunt cele centrale şi Aviaţiei. Preţul mediu solicitat de proprietarii apartamentelor vechi de trei camere din Bucureşti a ajuns la 77.050 […]
In 2016 vor fi finalizate investitii imobiliare de peste 800 mil. euro, cu o suprafata record
Dezvoltatorii imobiliari au in plan sa livreze anul viitor in Romania o suprafata record de proiecte, de peste 700.000 de metri patrati, reprezentand o investitie totala care depaseste 800 milioane de euro, potrivit unui raport al JLL. Pe piata de retail vor fi livrate anul urmator proiecte totalizand peste 237.000 metri patrati, ceea ce va […]
Castel vandut la pret de garsoniera
Un castel vechi de 500 de ani din Braşov s-a vândut în timp record după ce oferta a fost postată pe un site de anunțuri. Castelul Guthman-Valenta din Hoghiz a fost scos la vânzare, la preț de garsonieră, 38.000 de euro. Castelul are opt camere și o curte de 8.000 de metri pătrați. Nu se […]
5 lucruri care te ajuta sa cresti valoarea proprietatii tale pentru vanzare
Preturile apartamentelor din Bucuresti au crescut cu 1,5% in trimestrul al treilea, fata de precedentul trimestru, iar suma medie ceruta de proprietari este de 59.140 de euro. Preturile proprietatilor cresc constant, de aceea este timpul sa investesti in locuinta ta, pentru a-i da un plus de valoare, indiferent daca doresti sa o vinzi in viitorul […]
- « Previous Page
- 1
- …
- 26
- 27
- 28
- 29
- 30
- …
- 888
- Next Page »