In luna iunie, numarul persoanelor care aveau restante mai mari de 30 de zile la credite a trecut de 600.000.
Cei care vor sa cumpere prin Prima Casa trebuie sa se inarmeze cu rabdare
Imopedia.ro a provocat cititorii la un dialog legat de experientele prin care au trecut pentru a contracta un credit Prima Casa.
Investitorii americani s-au retras de pe piata imobiliara europeana
Mediafax, citand Wall Street Journal, constata ca investitorul american global s-a retras aproape complet de pe piata imobiliara europeana.
Tranzactiile imobiliare – fara reguli
Imaginea de ansamblu a pietei imobiliare este descrisa de Romania libera drept una fara reguli, in care puterea de negociere decide pretul.
Proiectul rezidential Rovere, recompartimentat
Dezvoltatorul proiectului rezidential de lux Rovere a renegociat preturile materialelor de constructii, a schimbat constructorul si a redus preturile.
Programul “prima casa” merge bine
Cifrele Fondului de Garantare arata ca zilnic se incheie 130-140 de contracte.
Doar 20% din dosarele aprobate pentru “prima casa” sunt pentru locuinte noi
Din 1.213 dosare aprobate de Fondul de Garantare 19,5% sunt pentru apartamente noi declara presedintele fondului.
Garanti Bank – primul credit pentru “prima casa”
Garanti Bank a aprobat primul credit in valoare de 57.000 euro pentru cumpararea unui apartament cu doua camere intr-un imobil nou din Bucuresti.
Preturile terenurilor s-au redus cu 25-30%
In prima jumatate a anului, preturile terenurilor s-au redus cu 25-30% arata o analiza a Colliers.
Targul imobiliar Project Expo, intr-o editie concentrata (P)
Targul Imobiliar PROJECT EXPO isi anunta cea de-a cincea editie pentru acest an! Aceasta va avea loc la Palatul Copiilor din Bucuresti in perioada 27-29 noiembrie si va reuni atat dezvoltatori, banci cat si agentii imobiliare.
- « Previous Page
- 1
- …
- 326
- 327
- 328
- 329
- 330
- …
- 887
- Next Page »