Tot mai mulţi investitori apelează la facilitatea fiscală oferită de stat pentru a reuşi să vândă locuinţele din portofoliu, în condiţiile în care piaţa este blocată.
Numarul autorizatiilor de constructie a scazut in decembrie cu peste 7% fata de aceeasi luna din 2007
Ultima lună a anului trecut a adus o scădere a numărului de autorizaţii de construcţie cu peste 7% faţă de aceeaşi lună din 2007, arată datele Institului Naţional de Statistică. La nivelul întregului an însă, se remarcă o creştere de aproape 8 procente.
Cererea de credite s-a prabusit la sfarsitul anului trecut
Piata creditarii se afla in cel mai grea perioada de pana acum. In primul rand, lipsa lichiditatilor, aplicarea de catre BNR a unor norme mai restrictive pentru creditare, climatul de neincrede din piata, prudenta sporita a bancilor au dus in ultimele trei luni ale anului trecut la o incetinire abrupta a activitatii de acordare de credite. La randul ei, cererea de finantari a inregistrat o contractie severa, atat pe segmentul de retail, cat si pe cel al firmelor, pe fondul scumpirii finantarilor si volatilitatii pietei valutare.
2 apartamente vandute intr-un mini-proiect rezidential din Bucurestii Noi
Compania Vila Coresi SRL a vandut 2 apartamente din cele 7 ale unui mini-proiect rezidential din zona Bucurestii Noi din Capitala, cu o valoare de piata estimata la 2,1 mil. euro, fara TVA.
Grupo Lar va construi Serena Apartments in doua faze, ca urmare a incetinirii vanzarilor
Dezvoltatorul imobiliar spaniol Grupo Lar a divizat constructia proiectului rezidential Serena Apartments din zona Viilor din Capitala in doua faze de constructie ca urmare a incetinirii vanzarilor de locuinte de pe piata si au marit usor numarul de unitati locative, au spus, pentru DailyBusiness.ro, reprezentantii companiei.
Principala intrebare in piata imobiliara: Cum vom supravietui in 2009?
Grupul imobiliar neo-zeelandez Goodman a intrat pe piata locala in toamna anului trecut, avand ca scop dezvoltarea de spatii de depozitare, in apropierea Bucurestiului. Biroul din Romania este condus de Muler Onofrei, fostul Country Manager al companiei ProLogis, care afirma ca fundamentele pietei imobiliare s-au schimbat radical, astfel incat intrebarea pentru multi dintre jucatori a devenit „cum vom supravietui in 2009?”.
Dezvoltatorii raspund la intrebari, cititorii castiga 100 euro
Pentru ca toate lumea se intreaba ce mai fac proiectele rezidentiale pe timp de criza si cum se descurca dezvoltatorii cu vanzarile, ne-am gandim sa-l intrebam pe unul dintre ei. Ne-a raspuns invitatiei dezvoltatorul proiectului Northpoint Residence, Corbeanca – Grupul Point. Si pentru ca reprezentatul dezvoltatorului, doamna Romania Chirca, s-a aratat foarte deschisa oricaror intrebari, […]
Numarul de executari silite efective va fi în scadere in 2009
Numărul de proceduri de executare silită din partea băncilor va creşte în 2009, dar, cel de executări efectiv finalizate va scădea, spune Iulian Urban, fondatorul agenţiei de recuperare debite Urban şi Asociaţii. Băncile pot urmări debitorul chiar şi după executarea silită a imobilului … dar sunt mult mai dispuse să negocieze cu clienţii spune acesta.
Restantele la credite au crescut cu 73% in ultimul an
Românii îşi plătesc tot mai greu ratele la bancă. Datele Băncii Naţionale arată că restanţele la credite au crescut, în ultimul an, cu 73%, până la aproape 1 miliard de lei.
Bancile nu sunt interesate sa relaxeze creditele
Dupa aproape o saptamana de cand BNR a stabilit norme mai putin restrictive pentru creditele ipotecare, nicio banca nu a trimis la Banca Nationala noile norme de creditare, ne spune Financiarul, sub titlul „Cresterea gradului de indatorare, in stand-by”. Informatia este furnizata de de directorul Directiei de Supraveghere din banca centrala, Nicolae Cinteza.
- « Previous Page
- 1
- …
- 430
- 431
- 432
- 433
- 434
- …
- 887
- Next Page »