Centrul comercial Grand Arena, cel mai sudic mall din Capitala, va fi inchiriat in proportie de 90% la data deschiderii, 14 februarie 2009, reprezentantii companiei dezvoltatoare considerand ca situatia actuala de pe piata face imposibila inchirierea integrala pana la termenul finalizarii.
Investitorii imobiliari bulgari: Cladirile rezidentiale mici revin in trend
Cladirile rezidentiale mici revin in trend in 2009 pe fondul crizei de pe piata imobiliara, preturile de constructie se vor reduce la jumatate, cele ale locuintelor sunt deja in cadere libera, iar vanzarile din stadiu de proiect practic nu mai exista, au spus investitorii bulgari citati de Dnevnik.
Cum a evoluat piata rezidentiala in 2008
2008 urma sa fie anul cu cele mai multe proiecte rezidentiale livrate, peste 8.000 de unitati fiind asteptate numai la nivel de Bucuresti si imprejurimi. Insa criza financiara a lovit cel mai vizibil dezvoltatorii de rezidential, iar multe proiecte au fost puse pe lista de asteptare.
Specialişti: Piaţa imobiliară are toate şansele să-şi revină anul viitor
Piaţa imobiliară are toate şansele să-şi revină anul viitor, estimează specialiştii prezenţi aseară la dezbaterea “Unde investim în 2009”. Ei se aşteaptă ca tranzacţiile să fie reluate, dacă Banca Naţională va accepta modificarea normelor pentru creditul imobiliar.
Cursul valutar, creditarea relaxată şi consumul ridicat au amplificat criza de pe piaţa imobiliară
Uşurinţa în acordarea creditelor, apetitul exagerat pentru consum dar şi sensibilitatea faţă de fluctuaţia cursului valutar sunt motivele care, în opinia specialiştilor, au dus la amplificarea crizei pe piaţa imobiliară din România.
Specialiştii cred că piaţa bancară va suferi unele ajustări în anul 2009
Dobânzile la depozite sunt mult prea mari în acest moment, cred specialiştii de pe piaţa bancară. Pentru anul 2009 ei se aşteaptă la ajustări pe piaţa financiară, inclusiv la o temperare a dobânzilor pentru produsele de economisire.
Volksbank va cobori, in februarie, dobanzile la creditele ipotecare in euro
Volksbank Romania va cobori, incepand cu luna februarie, dobanzile pentru creditele ipotecare in euro, cu 1 – 1,5 puncte procentuale, a declarat, pentru NewsIn, presedintele bancii, Gerald Schreiner. Dupa ce, in ultimele luni, bancile din Romania au majorat in masa dobanzile pentru credite, acesta este primul semnal de ajustare a costurilor imprumuturilor in euro pentru clienti.
Guvernul construieşte încă 40 de locuinţe ANL
Guvernul vrea mai multe locuinţe cu destinaţie de închiriat. Executivul a aprobat astăzi construcţia a câte 40 de apartamente în oraşele Brad şi Orăştie.
Bancheri: Profilul pieţei imobiliare se va schimba radical în 6-7 luni
Profilul pieţei imobiliare peste 6-7 luni va fi total diferit faţă de cum se prezintă în prezent. În cadrul celei de-a doua ediţii a campaniei “Unde investim în 2009”, bancherii invitaţi în platou au făcut estimări privind evoluţia pieţei de real estate din România. Speculatorii vor fi cei care vor avea cel mai mult de pierdut în 2009, consideră preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea. Cererea din imobiliare nu a dispărut, doar a fost amânată pentru momentul în care preţurile se vor stabiliza, adaugă preşedintele Alpha Bank, Sergiu Oprescu.
Analişti: În 2009 putem asista chiar la o scădere mai dură a preţurilor apartamentelor
Preţurile apartamentelor vechi au scăzut în 2008 cu circa 30%, la locuinţele noi cu 5-10%, iar previziunile pentru anul viitor arată că putem asista chiar la o scădere mai dură, au declarat miercuri la The Money Channel, specialişti în domeniu, în cadrul emisiunii Unde investim în 2009.
- « Previous Page
- 1
- …
- 450
- 451
- 452
- 453
- 454
- …
- 887
- Next Page »