Bancherii comerciali spun că anul viitor ar putea să reducă dobânzile la credite. Condiţiile ţin de îmbunătăţirea percepţiei asupra riscului clienţilor, dar şi de concurenţa din sistemul bancar. Totuşi, până în luna septembrie, scăderea costului unui împrumut în lei a fost destul de mică. Iar noiembrie ar putea aduce chiar o scumpire a creditării.
Restanţele la credite nu au de ce să îngrijoreze deocamdată
Românii care se împrumută se uită prea puţin la condiţiile de creditare. Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au ajuns la această concluzie după analizarea studiului care arată că restanţele la creditele în lei au urcat cu aproape 130% în primele nouă luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2006. O evoluţie influenţată şi relaxarea conditiilor de creditare ale băncilor. În concluzie, spun specialiştii, deocamdată nu sunt motive de îngrijorare însă recomandă mai multă prudenţă pe viitor!
Piraeus Bank România lansează un credit pe trei ani pentru firmele mici
Piraeus Bank România va oferi, de la începutul lunii decembrie, un credit pentru firmele mici şi mijlocii cu cifra de afaceri între 30.000 euro şi 5 milioane euro, împrumutul acoperind cel mult 30% din cifra de afaceri anuală a firmei şi fiind acordat pe cel mult trei ani, a anunţat, miercuri, banca.
ANL a recepţionat în octombrie 192 de locuinţe în cinci judeţe
Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a recepţionat în luna octombrie, 192 de locuinţe, apartamentele fiind finalizate în cadrul “Programului Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii”, în cinci judeţe ale ţării, potrivit unui comunicat remis miercuri.
Mos Craciun cu dobanda mica
Nu este un secret pentru nimeni ca romanul are un apetit ridicat pentru cumparaturi in preajma sarbatorilor. Acest lucru este luat in calcul si de banci, care demareaza inaintea sfarsitului de an promotii la credite, concretizate in cele mai multe cazuri in reduceri de dobanzi si comisioane. Astfel, in luna octombrie si noiembrie intra “la reduceri” creditele de nevoi, cardurile de credit, dar si imprumuturile pentru locuinta.
Proiectul Floare de Colt din Bran va fi extins printr-o investitie de 3-4 mil. euro
Firmele AlfaRom Holding si Kadna Real Estate, cu capital israelian, respectiv romanesc, vor investi cateva milioane de euro pentru extinderea proiectului rezidential Floare de Colt din zona Bran, a declarat, pentru DailyBusiness, Stefan Kovacs, directorul general Kadna.
Depozitele in banci aduc mai degraba pierderi
Doar bancile mici, ale caror cote de piata sint sub 1%, mai ofera depozite care sa presupuna un minim de cistig real.
Piaţa bancară românească, sub asaltul conchistadorilor
La Caixa şi Millennium Bank, cele mai nou-intrate bănci din România, anunţă că-şi vor consolida poziţiile printr-o politică a paşilor mărunţi
Bancherii îşi recrutează clienţii de pe băncile şcolii
Prima zi de şcoală, prima dragoste sau… primul card. În speranţa că atunci când vor deveni adulţi nu vor uita prima bancă ale căror servicii le-au utilizat, instituţiile bancare încercă să atragă clienţi din ce în ce mai tineri.
INS: În primele 9 luni din 2007 s-au autorizat aproximativ 43.000 de clădiri
Aproape 43.000 de clădiri de locuinţe au primit autorizaţia de construcţie în primele 9 luni ale acestui an. O creştere de circa 19% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut.
- « Previous Page
- 1
- …
- 693
- 694
- 695
- 696
- 697
- …
- 887
- Next Page »