Creditele pentru frigidere, aragaze sau televizoare sunt mai scumpe în magazin decât la bancă. Pentru că pot fi obţinute mai uşor, creditele din magazin au costuri cu pînă la 30% mai mari decât cele de la bancă. Chiar şi aşa există însă solicitanţi.
Timişorenii preferă casele în regie proprie
Dezvoltarea accelerată a pieţei imobiliare face din Timiş al doilea judeţ din ţară în privinţa scoaterii din circuitul agricol a terenurilor. Timişorenii construiesc mai ales vile şi case în regie proprie. Astfel de vile noi costă până la 500 de mii de euro în timp ce pentru un apartament timişorenii plătesc cel mult 100-120 de mii de euro. Terenurile au preţuri de la 100 la 800 de euro/mp.
Banca Nationala a majorat dobanda de politica monetara
In sedinta din 31 octombrie 2007, Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei a hotarat: majorarea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 7,5 la suta pe an de la 7,0 la suta; continuarea gestionarii prudente a lichiditatii de pe pietele financiare prin intermediul operatiunilor de piata si mentinerea nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit.
Bancherii vor rezervele minime la un nivel mai rezonabil
Presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea afirma ca principala preocupare a bancilor comericale in momentul de fata este ponderea rezervei minime obligatorii. Prezent la Money Channel, Ghetea a tinut sa sublinieze ca in viziune sa rezervele minime obligatorii sunt exagerate si ca discrepanta dintre rezevele in lei – 20% si cele in valuta – 40%, ar trebui sa fie egalizata treptat ca apoi sa ajunga la cifre mai “rezonabile”.
Contempo vrea tranzactii imobiliare de 10 mil. euro pentru fiecare birou
Contempo isi propune, odata cu extinderea si consolidarea retelei de magazine imobiliare stradale in urmatorii doi ani, ca fiecare birou al companiei sa intermedieze tranzactii imobiliare de peste de 10 milioane euro pe an.
Investitie de 3-4 mil. euro intr-un bloc in Prelungirea Ghencea
Compania romaneasca de constructii Soft Construct Consulting a intrat pe piata dezvoltarilor imobiliare printr-o investitie de 3-4 mil. euro, intr-un bloc situat in Prelungirea Ghencea din Capitala, au declarat, pentru DailyBusiness, reprezentantii companiei.
Poţi scăpa de TVA la achiziţionarea casei
Unele proiecte rezidenţiale mici din Bucureşti sunt vândute fără taxa pe valoarea adăugată
A cumpăra o locuinţă pe firmă este mai avantajos doar pentru companii
Teren pe credit in doua variante
Daca un imprumut de consum nu este suficient, bancile au in portofoliu si credite ipotecare pentru terenuri.
Banca spaniolă La Caixa vrea să preia o bancă românească
Banca spaniolă La Caixa, care şi-a deschis marţi sucursala din România, ar putea achiziţiona o bancă prezentă deja pe această piaţă, a declarat preşedintele instituţiei, Juan Maria Nin.
Piraeus Bank a lansat un credit pentru întreprinderile mici şi mijlocii
Piraeus Bank România a lansat creditul Overdraft pentru întreprinderile mici şi mijlocii cu o cifră de afaceri anuală cuprinsă între 30.000 şi 5.000.000 euro, care au conturi deschise la Piraeus Bank România, a anunţat banca.
- « Previous Page
- 1
- …
- 697
- 698
- 699
- 700
- 701
- …
- 887
- Next Page »