Apetitul romanilor pentru creditare si mai putin pentru economisire este evidentiat inca o data. Asa stau lucrurile cel putin in randul celor care utilizeaza Internetul si au votat in cadrul sondajului initiat de BankingNews. Astfel, aproape jumatate (49,46%) din cei 734 de cititorii care au votat pana ieri spun ca ar prefera sa se imprumute pentru achizitionarea unei locuinta fara sa achite avans.
Banca Românească a deschis trei sucursale în ţară
Banca Românească, subsidiara locală a grupului financiar elen National Bank of Greece (NBG), a ajuns la 92 de unităţi după ce a deschis trei sucursale în Ploieşti, Satu Mare şi Baia Mare, ca urmare a strategiei de dezvoltare a băncii, a anunţat instituţia, marţi, într-un comunicat.
Banca Chineză pentru Dezvoltare intenţionează să îşi deschidă o filială în România
Banca Chineză pentru Dezvoltare (CDB) intenţionează să îşi deschidă o filială în România, în acest moment reprezentanţii băncii aflându-se în stadiul de cercetare de piaţă, iar o decizie urmează să fie luată până la sfârşitul anului, a declarat pentru NewsIn, reprezentantul băncii, Cao Xiaoming.
BNR menţine dobânda de politică monetară la 7,00%
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, că menţine dobânda de politică monetară la 7% pe an, dar a modificat dobânzile pentru facilitatea de depozit şi pentru cea de credit pentru a creşte rolul de semnal al dobânzii cheie şi a limita volatilitatea dobânzilor din piaţa interbancară, se arată într+un comunicat al băncii centrale.
Costurile integrării BCR în cadrul Erste au fost de 11,4 milioane euro în semestrul I
Banca Comercială Română (BCR) a avut costuri de 11,4 milioane euro legate de integrarea în grupul financiar Erste Bank, acţionarul majoritar al celei mai mari bănci de pe piaţa românească, a spus, marţi, preşedintele Erste Bank, Andreas Treichl.
Investiţii imobiliare record: 500 mil.euro pentru capitală
Israelienii de la AFI Europe fac cea mai mare investiţie imobiliară din România, de 500 de milioane de euro! Ei au cumpărat o suprafaţă de 155 de mii de metri pătraţi în Bucureşti, în valoarea de 77,5 milioane de euro.
ACED investeşte şapte milioane euro în construcţia unui complex cu 44 de locuinţe
Firma de construcţii ACED Bucureşti a demarat lucrările pentru ridicarea unui ansamblu rezidenţial cu 44 de locuinţe în zona de sud a Capitalei, după o investiţie de şapte milioane euro, a declarat marţi pentru NewsIn, reprezentantul companiei, Anca Gheorghiu.
Radu Ghetea: CEC a inceput negocierile pentru preluarea Asiban
Conducerea Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) a inceput negocierile pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni la Asiban, dar ar putea intampina greutati legate de expunerea bancii, a declarat, luni, la The Money Channel, presedintele CEC, Radu Ghetea.
Societatea de investitii imobiliare a Mobexpert infiinteaza MPM Real Estate Investment
Asociatii Domus-Mex SRL au hotarat diviziarea partiala a companiei prin desprinderea din patrimoniul sau a unei noi societati cu numele de MPM Real Estate Investment SRL care va prelua 50,42% din actiunile firmei de investitii imobiliare a grupului Mobexpert.
Eurobank Properties va finaliza o tranzactie imobiliara de 40 milioane euro in Romania
Grupul grecesc de investitii imobiliare Eurobank Properties a anuntat ca a se afla aproape de finalizarea unei tranzactii imobiliare in Romania, in valoare de aproape 40 milioane euro (54,7 milioane dolari), si analizeaza extinderea in Balcani, relateaza Reuters, citat de NewsIn.
- « Previous Page
- 1
- …
- 762
- 763
- 764
- 765
- 766
- …
- 887
- Next Page »