Proiectul de lege reintra in circuitul de avizare dupa ce denumirile ministerelor au fost modificate in urma reorganizarii guvernului.
Jumatate dintre clienti intreaba de noile credite, insa bancherii intarzie sa le ofere
Creditele cu rate mai mari de o treime din venituri sau finantari imobiliare fara avans sunt subiectele de care se intereseaza jumatate dintre clientii care trec pragul unei sucursale bancare zilele acestea. Chiar si asa, aceste produse intarzie sa apara in ofertele bancilor, desi noul regulament al BNR a fost adoptat de mai bine de o luna.
Perioada de gratie, un mic respiro pentru cei ce viseaza la o casa
Pentru a-si realiza unul dintre cele mai mari vise, o casa, multi romani sunt nevoiti sa apeleze la serviciile unei banci. Pentru a nu se indatora foarte mult, majoritatea oamenilor prefera o casa fara imbunatatiri. Aceasta poate fi achizitionata la o suma mai mica, urmand ca in timp sa fie amenajata, astfel incat sa ii asigure confortul mult dorit. Cei mai indrazneti viseaza la o ‘casa pe pamant’, considerata pana nu demult unul dintre elementele ce dadea sens individului.
Credite in euro cu dobanzi de franci elvetieni
O vorba de bun simt ne spune ca orice lucru bun in viata e ilegal sau ingrasa. Experienta ne confirma de cele mai multe ori ca asa este. Domeniul bancar se subscrie in totalitate acestei reguli, cel putin daca ne uitam la cateva din ofertele de credite lansate de banci de curand.
Raiffeisen Bank a lansat promotia Credit Capital Negarantat pentru IMM
Raiffeisen Bank acorda credite fara garantii materiale, destinate finantarii rapide a activitatii curente a intreprinderilor mici si mijlocii. Creditul Capital Negarantat se adreseaza IMM-urilor cu o cifra de afaceri de peste 1 milion de euro. Creditul se acorda in lei, pe o perioada de pana la 1 an, iar suma maxima este de 510.000 RON (dar nu mai mult de 10% din cifra de afaceri a companiei).
Apartamentele cu patru camere nu mai au cautare la romani
Firmele care construiesc ansambluri rezidentiale s-au orientat in special spre apartamente cu una, doua sau trei camere, pentru care cererea este foarte ridicata. In schimb, apartamentele cu patru camere nu sunt incluse in aceste proiecte deoarece sunt considerate prea scumpe de catre clientii vizati. Un exemplu in acest sens sunt proiectele imobiliare promovate la editia din acest an a targului imobiliar Real Bucharest, care are loc intre 19 si 22 aprilie la Sala Palatului.
Real Bucharest isi asteapta vizitatorii
Peste 40 de companii sunt prezente targul de case si proprietati “Real Bucharest” si ofera posibilitatea potentialilor clienti de a studia si compara printr-un singur tur al expozitiei cele mai noi si interesante proiecte prezente pe piata imobiliara romaneasca.
Bancile mici au planuri mari
Mai multe banci din esalonul doi au avut evolutii remarcabile anul trecut, care s-au concretizat in cresteri importante ale afacerilor, triplari ale activelor sau avans de peste un punct procentual al cotei de piata. Rezultatele bune genereaza optimism, asa ca planurile pe care si le-au trasat pentru perioada urmatoare sunt ambitioase. Motorul acestor cresteri planificate este activitatea pe segmentul persoane fizice si IMM-uri.
Primăria Capitalei va prelua ‘Gemenii Sitraco’ până în iunie
Termenul de preluare de către Primăria Capitalei a celor 120 de apartamente situate în ‘ Gemenii Sitraco’ de la Ministerul Transporturilor, este luna iunie a 2007, a declarat primarul general al Capitalei, Adriean Videanu. Potrivit NewsIn aceste apartamente vor deveni locuinţe de necesitate.
Perioada de gratie face creditul Giga
Toata lumea asteapta creditele mai accesibile pe care bancile le-au promis odata cu aparitia noului regulament BNR, ce elimina avansul minim obligatoriu si limitele de indatorare. Pana ce Banca Nationala va aproba noile norme ce vor face posibila aparitia acestor imprumuturi – cu avans mai mic de 25% si un grad de indatorare mai ridicat, bancile vin cu oferte care sa permita obtinerea unor imprumuturi de valori mai mari, adoptand solutii variate si originale de evitare a restrictiilor BNR.
- « Previous Page
- 1
- …
- 821
- 822
- 823
- 824
- 825
- …
- 887
- Next Page »