Piraeus Bank România lansează un credit pentru firmele mici şi mijlocii cu cifra de afaceri între 30.000 euro şi 5 milioane euro, în limita sumei de 25.000 euro sau echivalentul în lei, respectiv 80.000 lei, perioada de maturitate fiind de 36 de luni.
Bancile tempereaza recordurile negative inregistrate la Biroul de Credit
In urma cu cateva luni se inregistra un record absolut in materie de restante. Directorul Biroului de Credit, Serban Epure anunta in luna august ca in sistem este inregistrata o femeie din Brasov, care acumulase nu mai putin de 21 de restante la credite contractate de la 16 banci, toate aceste datorii fiind acumulate dupa aparitia Biroului. Intre timp acest avant al acumularii de datorii a fost temperat.
ING Bank România vrea să intre în primele cinci bănci de pe piaţă, prin extindere şi noi produse
ING Bank România, sucursala românească a grupului financiar ING, vrea să ajungă între primele cinci bănci de pe piaţa bancară până la finalul anului viitor, prin deschiderea a zece noi unităţi de vânzări în 2008 şi prin lansarea de noi produse, a spus Ralph Hamers, director în cadrul băncii.
Intreprinzatorii prind gustul creditelor exotice
Produsele bancare oferite in monede exotice au devenit unele dintre cele mai atractive pe piata autohtona, datorita dobanzilor mici si posibilitatii accesarii unor sume mai mari. Finantarile in franci elvetieni au fost introduse de catre bancile romanesti in urma cu aproape doi ani pentru creditele ipotecare, iar succesul pe care l-au inregistrat au determinat bancile sa-l extinda si pentru creditele de consum.
Topul bancherilor cu cele mai mari cresteri la creditele acordate
Fie ca vorbim de cele in lei, euro sau in monede exotice, creditele raman activitatea de baza a bancilor din Romania, acestea fiind si principala sursa de venit a jucatorilor din banking-ul local. Alpha Bank si Volksbank sunt bancile care au raportat pentru primele noua luni cele mai mari cresteri ale soldului imprumuturilor, in special datorita agresivitatii pe zona de retail.
Libra Bank – noi avantaje la creditele pentru profesii liberale
S-a lansat noua viziune de comunicare a Libra Bank – Banca Profesiilor Liberale. Evenimentul de lansare a avut loc la hotelul Crowne Plaza din Bucuresti.
Capacitatea de creditare a băncilor europene ar putea fi afectată de criza creditelor
Capacitatea de creditate a băncilor pan-europene ar putea fi diminuată de criza creditelor, ceea ce ar putea afecta semnificativ creşterea economică, a declarat un oficial al Fondului Monetar Internaţional, Michael Deppler.
Profitul brut al Sanpaolo IMI Bank România a urcat cu aproape 12% în primele nouă luni din 2007
Profitul brut al Sanpaolo IMI Bank România a urcat, în primele nouă luni ale anului, cu 11,8% faţă de perioada similară a lui 2006, până la 5 milioane euro, arată raportul publicat de banca mamă.
UniCredit anunta cresterea cu 19% a profitului net in trimestrul al III-lea din 2007
UniCredit, cea mai mare banca din Italia, a declarat miercuri o crestere cu 19% a profitului net obtinut in al treilea trimestru din 2007, la 1,122 miliarde euro (1,6 miliarde dolari), desi profitul diviziei de activitati bancare de investitii au fost afectate de criza creditelor, relateaza Reuters.
Cei mai multi romani prefera sa-ti tina banii in casa si nu la banca
Românii preferă să păstreze banii în casă, aceasta fiind principala formă de economisire pentru 33,2% dintre aceştia, arată un sondaj efectuat de Metro Media Transilvania, la comanda Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.
- « Previous Page
- 1
- …
- 161
- 162
- 163
- 164
- 165
- …
- 252
- Next Page »