Dacă la sfârșitul anului trecut toate vocile din real estate estimau și sperau că toamna lui 2010 va reprezenta un nou început – n‑a fost să fie – noul deadline este toamna lui 2011, conform anuarului Economia în 2011, editat de MONEY EXPRESS.
Valoarea tranzactiilor imobiliare ar putea ajunge la 500 milioane euro in 2011
Valoarea tranzacţiilor imobiliare ar putea ajunge în 2011 la 500 milioane de euro, în creştere faţă de nivelul înregistrat în acest an, potrivit estimărilor DTZ Echinox, care consideră că diferenţele dintre aşteptările proprietarilor şi cele ale investitorilor s-au diminuat.
Cum pot fi realizate tranzactii imobiliare si fara certificate energetice
Statul impune obligativitatea certificatului energetic de la 1 ianuarie 2011. Romania libera prezinta o portita de scapare prin care aceasta prevedere a legii poate fi ocolita.
Cum stam cu constructia de locuinte: Romania vs Ungaria si Polonia
Numarul autorizatiilor de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale a fost de 3.035 in luna noiembrie si 39.257 in primele 11 luni, cu 12,4%, respectiv 13,4% mai putin decat in perioada corespunzatoare a anului trecut, potrivit Institutului National de Statistica (INS).
Ansamblu de locuinte ANL, in Colentina
Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, si primarul sectorului 2 al municipiului Bucuresti, Neculai Ontanu, au inaugurat miercuri, 29 decembrie, un ansamblu de locuinte pentru tineri, construit in regim ANL, in cartierul Colentina, scrie Mediafax.
Udrea: Desi exista cerere de cumparare a locuintelor ANL, au fost vandute sub 100
Primariile au primit cereri de cumparare pentru 5.000 de locuinte ANL, din totalul de 27.000 de unitati locative disponibile, dar pana in prezent au fost vandute chiriasilor mai putin de 100 de locuinte construite de agentie, a declarat, miercuri, ministrul Dezvoltarii, Elena Udrea, citat de Mediafax.
Cel putin opt proiecte de retail, de peste 230.000 metri patrati, ar trebui finalizate in 2011
Dezvoltatorii imobiliari au programate pentru deschidere în anul 2011 cel puţin opt proiecte de retail, care vor totaliza o suprafaţă de peste 230.000 metri pătraţi, reprezentând o creştere de peste 17% comparativ cu finalizările din 2009, potrivit analiştilor imobiliari.
Certificatul energetic devine obligatoriu din 2011
Vanzarea sau inchirierea de locuinte nu se pot legaliza fara un certificat de performanta energetica. Prevederile legii 372/2005 se aplica de la 1 ianuarie 2011, aflam din Evenimentul zilei.
Preturile apartamentelor vechi din Capitala au scazut cu 20% in ultimul trimestru din acest an
Preturile solicitate de proprietarii de locuinte vechi din Bucuresti sunt mai mici in medie cu 20% in ultimul trimestru din acest an fata de ultimele trei luni ale anului trecut, potrivit unui studiu realizat de portalul MagazinulDeCase.ro.
Top 3 prognoze pentru piata imobiliara in 2011
Desi a inregistrat un volum tranzactional cu mult sub nivelul anilor de boom, respectiv 2006-2007, activitatea pietei imobiliare locale din 2010 a pus bazele unei reveniri sanatoase, se arata in cel mai recent raport al companiei de consultanta imobiliara CB Richard Ellis Romania.
- « Previous Page
- 1
- …
- 109
- 110
- 111
- 112
- 113
- …
- 594
- Next Page »