In prima jumatate a anului, tranzactiile din piata terenurilor au fost incheiate la preturi mai mici cu 20-30% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la un nivel similar cu cel din perioada 2005 – 2006, insa chiar si in acest context o stabilizare a preturilor nu este asteptata in viitorul apropiat, arata o analiza a companiei de consultanta imobiliara Colliers International.
«Oscar imobiliar» pentru proiectele Willbrook Management International din Romania si Bulgaria
Willbrook Management International (WMI), dezvoltatorul imobiliar de origine britanică, a fost desemnat câştigător a opt premii în cadrul celei mai mari competiţii imobiliare internaţionale, International Property Awards, în asociere cu Bloomberg Television, New York Times, Google, International Herald Tribune şi Frankfurter Allgemeine.
Se cumpara si acum apartamente care nu exista
Apartamentele “off plan” si cele aflate in faze incipiente se vand in continuare “ca painea calda”, scrie Saptamana Financiara.
Mit sau scenariu realist? Preturile apartamentelor ar putea scadea cu 25% anul viitor
Preturile apartamentelor au fost relativ stabile pe parcursul acestui an, existand doar mici fluctuatii lunare. Totusi, pe o piata care pare ca s-a asezat, acum se contureaza o noua posibilitate: o ieftinire drastica in 2011.
Valoarea proprietatilor din Europa Centrala si de Est nu va creste substantial in urmatorul an si jumatate
O crestere substantiala a valorii proprietatilor din Europa Centrala si de Est pe fondul cresterii chiriilor este “nerealista” in urmatoarele 4-6 trimestre, potrivit raportului Erste privind pietele imobiliare din aceasta regiune.
Regatta: Preturile locuintelor noi au scazut cu 50% la finele primului semestru fata de aceeasi perioada din 2008
Preturile locuintelor noi au scazut la finele primului semestru cu 50% fata de nivelul inregistrat in aceeasi perioada din 2008, potrivit reprezentantilor companiei de intermediere si consultanta imobiliara Regatta.
Cate case au fost construite prin programul Prima Casa
Ziarul Financiar subliniaza faptul ca bancile au acordat doar un singur credit pentru constructia unei case de la zero prin programul Prima Casa. “Fata de prima etapa a programului, in 2010 Guvernul a extins programul in mod explicit pentru stimularea pietei constructiilor si nu numai a agentiilor imobiliare sau a bancilor, dar din acest punct de vedere, programul s-a dovedit a fi un esec, spun firmele de constructii”, mentioneaza Ziarul Financiar.
77 de apartamente de lux
Proiectul dezvoltatorului Adama, Evocasa Selecta, reprezinta o combinatie de elemente ale arhitecturii vechiului oras cu noile tendinte si cuprinde 77 apartamente de lux, scrie Romania libera.
Cel mai activ cumparator din imobiliarele romanesti vrea sa stranga 40 mil. euro pe bursa londoneza, pentru noi achizitii
Fondul de investitii New Europe Property Investments (NEPI), cumparatorul unui parc de retail in Braila si al unei parti dintr-un retail park din Pitesti, a anuntat, recent, pe bursa londoneza, ca intentioneaza sa vanda actiuni aditionale pentru a strange 40 mil. euro pentru noi achizitii.
DTZ: Piata romaneasca mai poate absorbi 780.000 mp de spatii comerciale
Piata romaneasca mai poate absorbi maxim 780.000 metri patrati de spatii comerciale moderne, respectiv centre si galerii comerciale, adica un stoc total de 2,1 milioane metri patrati, avand in vedere venitul mediu pe cap de locuitor, potrivit unei analize a DTZ Echinox.
- « Previous Page
- 1
- …
- 135
- 136
- 137
- 138
- 139
- …
- 594
- Next Page »