România are locuinţe mai puţine şi mai mici decât cele din alte state europene. Dacă ne raportăm la Franţa şi Germania, spre exemplu, casele noastre sunt de două ori mai mici, adică de circa 60 de mp faţă de peste 120 mp.
Cărămida s-ar putea scumpi cu până la 10%, în 2008
Preţul unui metru cub de cărămidă ar putea creşte anul acesta cu un procent de până la 10% ca urmare a scumpirii tarifelor la energie şi carburanţi, a declarat miercuri directorul general al companiei Ceramica SA, Iulian Mangalagiu.
Imoinvest are in plan investitii imobiliare de 15,8 mil. euro, in 2008
Compania de dezvoltari imobiliare Imoinvest, membra a grupului Immofinance, planuieste investitii imobiliare de circa 15,8 mil. euro in 2008.
FT: Investitorii in imobiliarele din ECE trebuie sa-si schimbe strategia
Investitorii de pe piata imobiliara din Europa Centrala si de Est (ECE) nu mai pot astepta cresterea valorii proprietatilor pentru a obtine profit, asa ca va trebui sa se axeze pe managementul proprietatilor si selectarea atenta a actiunilor cumparate, a scris Financial Times.
Investitie de 1 mil. euro intr-un proiect rezidential la Cheia
Compania producatoare de profile din lemn Fapaco dezvolta printr-o investitie de circa 1 mil. euro un ansamblu rezidential in zona montana Cheia.
2008 a inceput cu o scadere a numarului autorizatiilor de constructie
Numarul de autorizatii de constructie pentru cladiri rezidentiale a scazut cu 9,1% in prima luna a anului 2008, fata de ianuarie 2007, pana la 2.411, potrivit Institutului National de Statistica (INS).
Chimopar vinde un teren de 70.000 metri patrati unui investitor imobiliar
Chimopar Bucuresti vrea sa vanda un teren de peste 70.000 metri patrati unui investitor imobiliar, care sa dezvolte unele constructii comerciale convenite in prealabil cu producatorul de substante chimice, a anuntat marti compania.
Crown Constructions va dezvolta un proiect rezidential de 20 mil. euro
Compania greceasca de constructii si dezvoltari imobiliare va dezvolta, in parteneriat cu cu dezvoltatorul imobiliar Helios, un proiect rezidential cu o valoare de piata estimata la 20 mil. euro.
Pretul mare al locuintelor vechi, influentat de nefinalizarea la timp a proiectelor noi
Pretul mare si uneori speculativ al locuintelor vechi este sustinut printre altele de nefinalizarea la timp a proiectelor noi anuntate pe piata, de nivelul ridicat al cererii, dar si de unele aspecte financiare cum ar fi cursul valutar si dobanzile, sustine presdedintele ANEVAR, Adrian Vascu.
Bucureştiul are una din cele mai mici oferte de locuinţe pe cap de locuitor din România
Capitala dispune în prezent de 1,2-1,3 locuinţe/1000 de locuitori, una din cele mai mici oferte din ţară, în timp ce Clujul are trei locuinţe/1000 locuitori, a declarat marţi directorul de dezvoltatre al Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, Ioan Bejan, în cadrul unui seminar pe teme imobiliare.
- « Previous Page
- 1
- …
- 457
- 458
- 459
- 460
- 461
- …
- 594
- Next Page »