Noile norme ale BNR vor lovi şi mai mult în piaţa imobiliară, spune Claudiu Cercel, director adjunct BRD. Pentru România măsurile BNR înseamnă o întoarcere în timp la perioada 2003-2004, a adaugat el.
Piata imobiliara, in expectativa. Vom plati 700 de euro/mp in aceasta toamna?
Dupa o vara cu preturi in scadere si putine tranzactii, un lucru, de altfel, normal pentru piata imobiliara, analistii nu se asteapta, insa, ca piata sa prinda viteza in aceasta toamna, asa cum s-ar intampla intr-un an normal, fara criza.
S-a atins deja fundul? Proprietarii de apartamente cer preturi mai mari
Indicele imobiliare.ro a fost de 1.031 euro/mp util la nivel naţional în luna august, cu 0,5% mai mult decât în iulie. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când valoarea a fost de 1.116 euro/mp, preţurile apartamentelor sunt în prezent cu 7,6% mai mici.
Cat de “umflate” erau preturile locuintelor? Trei de azi, la pret de una in 2008
Fata de 2008, anul de apogeu al preturilor medii ale apartamentelor din Capitala, valorile locuintelor au scazut substantial. Astfel, cu suma pe care o plateai in 2008 pentru a lua un apartament de 3 camere, acum poti sa mai iei pe langa si doua garsoniere ceva mai ieftine.
Sunt casele mai accesibile decat inainte de criza?
Pretul in euro al apartamentelor s-a redus, insa nu si in lei, in paralel cu reducerea veniturilor romanilor.
Adama mai are de vandut 450 de apartamente: “Vom termina in 2 ani”
Recent intrat in portofoliul fondului austriac de investitii Immofinanz, cel mai mare investitor imobiliar din Romania, dezvoltatorul Adama priveste optimist catre viitor. Mai are de vandut 450 de apartamente si spune ca are nevoie de cel mult doi ani.
Udrea vrea locuinte sociale pe banii privatilor. Ce spun dezvoltatorii
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a lansat în dezbatere un proiect de Hotărâre de Guvern, care presupune atragerea de investiţii private pentru construcţia de locuinţe sociale.
Apartamentele din blocurile cu opt etaje sunt cele mai scumpe
Preţurile locuinţelor ajung să fie cu până la 20% mai ridicate, în funcţie de numărul etajelor imobilului în care sunt amplasate, potrivit unei analize realizată luând în calcul apartamentele cu două camere din blocuri vechi cu patru, opt şi zece niveluri.
Unde poti sa-ti cumperi apartament nou prin sistemul buy back
Agenţia imobiliară Premier, care se ocupă de vânzarea de locuinţe doar în sudul Capitalei, a vândut câteva sute de apartamente noi prin sistemul buy-back.
Un dezvoltator a vandut un sfert de proiect rezidential in doar opt luni
Dezvoltatorul RRG Estate, care a finalizat construcţia proiectului rezidenţial Linda din sectorul 3 al Capitalei, a vândut 65 de locuinţe în primele opt luni ale acestui an, din care 28 de unităţi unui fond de investiţii.
- « Previous Page
- 1
- …
- 48
- 49
- 50
- 51
- 52
- …
- 594
- Next Page »