In urma cu un an si jumatate, fondul sud-african de investitii New Europe Property Investment (NEPI) cumpara pentru 63 de milioane de euro un parc de retail din Braila, aceasta fiind cea mai mare tranzactie imobiliara din 2009. La sfarsitul saptamanii trecute, sud-africanii au inaugurat extinderea proiectului, dupa o investitie de peste sapte milioane de euro, iar planurile lor pentru Braila nu se opresc aici.
Cele mai ieftine apartamente din Bucuresti
Preţul mediu pe metrul pătrat a scăzut sub 1.000 de euro în mai multe zone din Capitală şi asta nu este de ici de colo în condiţiile în care se vorbeşte deja despre încercări din partea proprietarilor de reluare a trendului de scumpiri. Care sunt zonele cu cele mai ieftine apartamente şi unde sunt cele mai scumpe, aflaţi dintr-o analiza incont.ro.
Prima Casa 4 se poate accesa dupa Sarbatorile Pascale
Noul program “Prima Casa”, in care garantia aferenta creditelor contractate pentru achizitionarea unei locuinte sunt impartite intre stat si banca, va incepe dupa Sarbatorile de Paste, in urmatoarele doua saptamâni urmând sa fie aprobate si normele de aplicare, a declarat vineri premierul Emil Boc.
Saramet: Ofertele bancilor acopera cel putin 60% din plafonul total al garantiilor
Datele neoficiale releva ca ofertele bancilor acopera minim 60% din plafonul total al garantiilor aferente creditelor din programul “Prima Casa”, dupa decizia de reducere la jumatate a garantiei statului, a declarat, vineri, preşedintele Fondului National de Garantare a Creditelor IMM, Aurel Saramet .
Interes exista. Atractiva este? Iata ce banci vor participa la Prima Casa 4
Bancile care au beneficiat de plafoane consistente de garantii in etapele precedente au fost intrebate daca vor participa la urmatoarea faza a programului guvernamental.
Dezvoltatorul proiectului Sara Sea View din Olimp isi cere insolventa
Compania Real Estate Development SRL, dezvoltatorul proiectului rezidential Sara Sea View din Olimp si-a cerut insolventa, potrivit datelor de laTribunalul Bucuresti.
Prima Casa 4: Cum va afecta piata imobiliara
Banii pentru Prima Casa se termina, iar Guvernul a elaborat deja noile conditii pentru derularea, in continuare, a acestui program, cerand bancilor sa imparta riscul pentru garantii si acceptand si persoane care detin deja o locuinta.
BCR anunta ca intra in Prima Casa, varianta noua cu risc 50%
BCR anunţă că în urma discuţiilor cu autorităţile guvernamentale “este ferm angajată în continuarea Programului Prima Casă în formula de împarţire egală a a riscurilor între stat şi institutiile financiare”, potrivit unui comunicat de presă.
Analistii: Daca statul nu schimba conditiile, Prima Casa 4 va fi un esec
Banii pentru Prima Casa se termina, iar Guvernul a elaborat deja noile conditii pentru derularea, in continuare, a acestui program, cerand bancilor sa imparta riscul pentru garantii si acceptand si persoane care detin deja o locuinta. Radu Zilisteanu, analist imobiliar, sustine ca institutiile de credit vor dori sa majoreze dobanzile, astfel incat sa fie acoperit riscul.
Micii dezvoltatori “accelereaza”: Sute de apartamente in constructie in sudul Capitalei
Micii dezvoltatori au gasit o reteta de business pentru un segment rezidential blocat: au cumparat terenuri ieftine in zone periferice dar cu infrastructura buna, (cum ar fi Berceni) si construiesc locuinte pe care le vand la 30-40% sub pretul pietei, dar cu profit.
- « Previous Page
- 1
- …
- 98
- 99
- 100
- 101
- 102
- …
- 254
- Next Page »