In Bucuresti, in ultimele sase luni, anunturile care vizeaza schimburi imobiliare a crescut cu circa 30%, scrie Adevarul. “Schimbul de case revine in forta”, dar acum majoritatea cauta o locuinta mai mica decat cea detinuta.
Studiu: Investiile in imobiliare la nivel global au crescut cu 74% la 6 luni
Cresterea de aproape doua ori a volumului de tranzactii imobiliare la nivel global in primul semestru comparativ cu aceeasi perioada din 2009 a dus la o valoare a investitiilor straine in imobiliare similara cu cea de dinaintea crizei, potrivit unui studiu al companiei de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle.
Impotriva curentului: Chiriile spatiilor comerciale din Centrul istoric au urcat cu 10%
Centrul istoric al Capitalei reprezinta singura zona comerciala din Bucuresti, dar si din tara, unde chiriile spatilor au crescut fata de anul 2008, in unele cazuri inregistrandu-se cresteri de aproximativ 10%, arata o analiza a companiei de consultanta imobiliara CB Richard Ellis.
Tentative de fraude imobiliare pe piata romaneasca
MagazinulDeCase atrage atenţia asupra unor încercări de fraudă imobiliară din partea unor persoane care susţin că locuiesc în ţări africane şi că vor să cumpere proprietăţi în România, cerând proprietarilor să achite taxe fictive care ar fi impuse de autorităţile din ţările respective.
Investitorii din imobiliare au revenit in liga marilor cumparatori de terenuri. Se “trezeste” piata?
Investitorii imobiliari s-au intors pe piata locala a terenurilor in a doua jumatate a anului, iar acum conduc topul celor mai “generosi” cumparatori. Investitorii au cumparat in ultimele luni cateva sute de mii de metri patrati de teren, in valoare de peste 50 milioane de euro. Intrebarea principala este daca va fi suficient pentru ca terenurile, cel mai afectat segment imobiliar in criza, sa inceapa din nou sa fie tranzactionate masiv.
Europa Group incearca sa vanda un teren de 6.000 mp din zona Lacul Morii
Dezvoltatorul imobiliar Europa Group Investment (EGI) vrea sa vanda un teren de peste 6.000 mp din zona Lacul Morii, unde intentiona sa construiasca doua turnuri cu locuinte si birouri, a spus pentru DailyBusiness.ro, Karolis Paliulis, deputy director al companiei.
Majoritatea bucurestenilor sunt dispusi sa caute 8 luni pana sa cumpere o locuinta
Majoritatea respondentilor la un sondaj realizat de organizatorii targului imobiliar ProjectExpo au spus ca sunt dispusi sa caute pana la 8 luni, inainte de a lua o decizie de achizitie, in timp ce 18% dintre bucuresteni sunt dispusi sa caute si un an si jumatate, pana gasesc ceea ce isi doresc.
Doi elvetieni vor sa investeasca 2 mil. euro intr-un portal imobiliar
Compania Imobiliare24 Digital Solutions, controlata de doi oameni de afaceri elvetieni, a lansat portalul imobiliar titirez.ro dupa o investitie initiala de 500.000 de euro, urmand ca in urmatorul an sa mai investeasca in aceasta platforma inca 1 – 1,5 milioane de euro.
Cat sunt romanii dispusi sa plateasca pentru un apartament
Un an si jumatate este perioada maxima pana la care sunt dispusi cumparatorii de locuinte sa isi caute casa visurilor lor. Majoritatea, adica 54% dintre persoanele chestionate, au raspuns ca au prospectat piata 8 luni pana sa faca o achizitie imobiliara. Aproximativ 18 % dintre cei care isi permit sa cumpere o casa au cautat intre 12 si 18 luni, iar 26% considera ca aproximativ jumatate de an este suficient pentru a-si gasi o locuinta pe placul lor. Doar 2% dintre repondenti au cumparat o proprietate dupa mai putin de o luna de vizionari.
Ce fac primii cinci mari proprietari de terenuri de constructii
Primii cinci mari jucatori de pe piata terenurilor de constructii au acumulat in total peste 1.500 ha “echivalentul a doua orase de talia Urziceniului”, scrie Capital.
- « Previous Page
- 1
- …
- 162
- 163
- 164
- 165
- 166
- …
- 254
- Next Page »