Intentia de achizitionare a locuintelor s-a diminuat de la 80% la inceputul anului la 15% in prezent.
Romanii nu se mai inghesuie la Prima Casa 2. Vom avea la anul Prima Casa 3?
Nebunia Prima Casă e pe sfârşite. Dacă prin Prima Casă 1 Fondul Naţional de Grantare aproba în jur de 2.300 de dosare pe lună, prin Prima Casă 2 sunt aprobate doar 1.320 de dosare lunar, ceea ce arată o scădere de 42% a cererilor de garantare. Specialiştii din piaţă spun că segmentul rezidenţial îşi va reveni cel mai devreme în toamna anului viitor, când preţurile vor fi mai mici.
Aproape 20.000 de firme de constructii au intrat in insolventa in ultimul an si jumatate
Pe parcursul anului trecut şi în prima jumătate din 2010, aproape 20.000 de firme de construcţii au intrat în insolvenţă şi este de aşteptat ca numărul falimentelor să crească în 2011. În contextul crizei, cele mai afectate firme implicate în domeniul construcţiilor sunt cele care se ocupă de execuţie.
Preturile apartamentelor noi au scazut si in luna iulie
Conform statisticilor publicate de portalul de ansambluri imobiliare Rezidential.net, preturile la apartamentele noi au inregistrat o usoara scadere, de 0,3%, in luna iulie fata de luna iunie. Cele mai mari scaderi au fost la preturile garsonierelor, de 0.5% fata de luna precedenta, si la preturile apartamentelor de 2 camere, de 1%.
Exista 50.000 locuinte terminate care isi asteapta clientii
“Exista 50.000 de locuinte terminate sau in faza terminala care isi asteapta clientii si care nu mai vin. Sunt multe blocuri in faza terminala si isi asteapta eventualii cumparatori, pe care insa nu-i intrevad in urmatorii 10 ani”, a declarat omul de afaceri Silviu Prigoana, intr-un interviu acordat Bloombiz.ro.
TVA ramane la 5% pentru unele tranzactii cu locuinte
Cota TVA redusa de 5% se aplica pentru livrarea locuintelor ca parte a politicii sociale, inclusiv pentru terenul pe care sunt construite, potrivit normelor metodologice de aplicare a noilor reguli privind combaterea evaziunii fiscale, publicate vineri in Monitorul Oficial.
Renovarea obligatorie a caselor: Cine va profita de pe urma proiectului?
Proiectul de ordonanta prin care proprietarii care nu isi renoveaza casele degradate risca amezi de pana la 10.000 de lei sau chiar inchisoare este privit cu ochi buni de jucatorii din piata imobiliara, care considera ca ar putea fi o gura de aer pentru sectorul constructiilor, cu conditia ca lucrarile sa nu fie de mantuiala.
Cum a esuat sistemul rent to buy de pe piata imobiliara
Cand a venit criza si clientii care bateau la usa dezvoltatorilor s-au imputinat, companiile din domeniu au venit cu tot felul de modalitati în speranta de a atrage clienti si de a-si vinde totusi locuintele construite. Printre acestea se numara si sistemul rent to buy, sau callbuy, numit de alti dezvoltatori, care insa nu a atras foarte multi romani dornici sa-si incerce norocul cu noile gaselnite.
TVA-ul marit se aplica celor care au cumparat proprietati in rate inainte de 1 iulie
Cei care au cumparat locuinte sau terenuri in rate inainte de 1 iulie, platind TVA de 19%, vor fi nevoiti sa achite diferenta de TVA pana la 24%, avertizeaza consultantii fiscali citati de Gandul.
Zeci de unitati in franciza imobiliara au inchis portile
Dupa anii de boom imobiliar in care proprietarii principalelor master-francize s-au extins accelerat, acum se confrunta cu un val de contracte reziliate. Eroare de strategie sau piata ostila? se intreaba Capital.
- « Previous Page
- 1
- …
- 187
- 188
- 189
- 190
- 191
- …
- 254
- Next Page »