Activitatea de investitii imobiliare din Bucuresti si Budapesta va creste spre sfarsitul anului, avand in vedere diferentele pozitive de randament pe care aceste piete le ofera, comparativ cu Varsovia si Praga, preferatele investitorilor in primele luni ale anului, potrivit CB Richard Ellis.
Chiriile de pe Bulevardul Magheru, a doua cea mai mare scadere din EMEA
Bulevardul Magheru a înregistrat în ultimul an printre cele mai mari scăderi ale chiriilor spaţiilor comerciale dintre principalele artere comerciale din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), iar la nivel global ocupă locul 65 din 117 de oraşe în funcţie de acest indicator, potrivit Colliers.
Creditele in euro tot mai scumpe. Euribor la 3 luni a crescut la cel mai mare nivel din ultimii doi ani
Cei care au de achitat credite in euro platesc lunar rate tot mai mari. Euribor la 3 luni, indicatorul ce reprezinta ratele de dobanzi pentru imprumuturile in euro la care bancile participante in zona monetara UE isi acorda imprumuturi, a ajuns la 1,477%, de la 1,471%, scrie Wall Street Journal. Este cel mai ridicat nivel din aprilie 2009.
Cat au scazut chiriile in marile centre universitare din Romania?
Romanii care stau cu chirie au parte de vesti bune in urmatorul an. Dupa ce tarifele de inchiriere au scazut cu aproape 12% in perioada mai 2010 – mai 2011, in principalele orase, specialistii spun ca abia din 2012 se intrevad usoare cresteri ale chiriilor.
Preturile apartamentelor s-au oprit din scadere. Va schimba Prima Casa 4 trendul?
Programul Prima Casa 4 are sanse sa influenteze din nou preturile locuintelor, desi aparent nu exista argumente valide din punct de vedere economic pentru o scumpire a apartamentelor vechi in acest an, arata un studiu al imobiliare.ro.
Bancherii nu vad piata imobiliara cu ochi buni
BNR deruleaza trimestrial sondaje intre bancherii de top 10, la care participa cele mai importante banci de pe piata in functie de activitatea de creditarare. Potrivit celui mai recent sondaj BNR, mai mult de doua treimi dintre bancheri au remarcat o scadere a preturilor pe piata imobiliara in ultimele trei luni si o treime dintre ei se asteapta ca miscarea sa continue si in urmatorul trimestru.
Prima Casa 4 inseamna doar 3 banci. Ce alegi?
Lista bancilor care primesc dosare pentru Prima Casa 4 a ajuns la trei, dintr-un total de 11 care si-au anuntat intentia. Dar ce mai reprezinta Prima Casa in aceste zile? E doar o alternativa a celor care nu au bani de avans, pentru ca in prezent bancile au oferte apropiate, pe care le-au denumit “alternative”.
Cine a construit cel mai mult? Topul celor mai activi dezvoltatori imobiliari
Romanii conduc detasat in clasamentul celor mai prolifici constructori de locuinte. Dar tot ei au cele mai mari probleme cu vanzarea.
Udrea pune buldozerul pe constructiile neautorizate
Constructiile executate fara autorizatie de construire vor fi demolate. Ministrul Dezvoltarii, Elena Udrea, vrea sa modifice legea privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii.
Cum sa-ti cresti valoarea casei cu cateva mii de euro
Începand cu acest an, potrivit legii, nicio tranzacţie imobiliară nu trebuie să aibă loc fără un certificat energetic. În Capitală însă multe apartamente se vând fără aceasta.
- « Previous Page
- 1
- …
- 71
- 72
- 73
- 74
- 75
- …
- 254
- Next Page »