Mai multe banci au venit in ultima perioada cu oferte de credit ipotecar, in conditiile in care programul “Prima casa”, la care avansul este de numai 5%, ramâne deocamdata nefunctional. Asa ca in alternativa la Prima Casa intra in joc si BRD.
Prima Casa e departe! Bancherii nu se grabesc
Momentul reluarii programului “Prima Casa” ramâne in ceata chiar si dupa ce Ministerul Finantelor a organizat vinerea trecuta o intâlnire la care au participat bancherii, reprezentantii BNR si ai Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, institutia care gestioneaza plafonul de garantii.
Cum au mers cele mai mari afaceri cu case din Bucuresti, dupa boom
Cele mai mari proiecte rezidentiale din Bucuresti si zonele limitrofe au adus pe piata, in ultimii doi ani, peste 5.000 de unitati locative, din care cel putin 25% sunt apartamente finalizate, dar inca nevandute. Cum au mers vanzarile dezvoltatorilor care au avut ghinionul sa fie prinsi de criza cu sute de apartamente nefinalizate?
Preturile terenurilor si caselor continua sa scada
Dupa trei ani de scaderi succesive, evolutia pretului solicitat pentru apartamentele scoase la vanzare pe piata locala este pozitiva in primul trimestru, insa casele, vilele si terenurile intravilane nu au iesit inca din recesiune si inregistreaza in continuare scaderi importante de pret, potrivit unui studiu realizat de imobiliare.ro.
Apartamentele au iesit din recesiune? Vezi evolutia preturilor
Dupa trei ani de scaderi succesive, evolutia pretului solicitat pentru apartamentele scoase la vanzare de proprietari, intermediari si dezvoltatori este pozitiva in primul trimestru, aceasta categorie de proprietati imobiliare fiind singura care a iesit din recesiune, arata un studiu al portalului imobiliare.ro.
Averea imobiliara a Romaniei dupa criza: 11 miliarde de euro in case pe hartie
Înainte de criză, dezvoltatorii şi investitorii au avut curaj să cumpere terenuri şi erau bucuroşi să anunţe mii şi mii de locuinţe, de la o zi la alta. Money.ro a identifiat 20 de dezvoltatori care au anunţat proiecte mamut şi investiţii majore cumulate de peste 11 miliarde euro, în 83.000 de locuinţe, construite doar pe machete.
Prima Casa 4 se poate reporni intr-o saptamana
Prima Casa 4 este asteptata de aproape toate suflarea pietei imobiliare, piata care se resimte inca puternic in urma crizei si nu da prea mari semne de revenire. Cand ar putea sa inceapa programul? Cel mai deverme, noul program ar putea incepe peste fix o saptamana daca totul decurge bine, scrie Incont.ro.
Creditele sunt mai ieftine decat acum un an
Numarul limitat de clienti noi si dorinta de a refinanta cât mai multe din creditele vechi luate de la competitorii din piata au dus la scaderi ale costurilor percepute de mai multe institutii bancare. Reducerile vizeaza si creditele in euro, chiar daca resursele bancilor in aceasta moneda sunt mai scumpe acum decât in urma cu un an.
Teren Pipera Scoala Americana
Vanzare Teren Pipera Urgent, spate Scoala Americana, 1000mp (parcelabil si 500mp) deschidere dubla 23m, utilitati, pozitie buna Descriere proiect: Urgent, Teren Pipera, particular vand 1000mp/desch dubla=23m (dar si parcelabil 500mp/desch=23m) – spate Scoala Americana – apropiere Cartier Madrid, Radio Far – acces usor, pozitie buna Utilitati: curent electric, gaze, in zona: apa si canal Intravilan, […]
Locuintele sociale, sursa de scandaluri
Primariile din Bucuresti administreaza aproape 2.000 de locuinte sociale. O parte dinacestea au fost recatalogate drept locuinte de necesitate si au fost distribuite unor persoane care nu se incadrau in conditiile prevazute de lege pentru locuintele sociale, scrie Capital.
- « Previous Page
- 1
- …
- 114
- 115
- 116
- 117
- 118
- …
- 887
- Next Page »