Primele trei cele mai căutate zone din Capitală pentru achiziţia unui apartament sunt Titan, Dristor şi Drumul Taberei, potrivit unei analize realizată de portalul imopedia.ro. În top 10 mai figurează şi cartierele Militari şi Berceni.
Tranzactiile imobiliare din primele noua luni ale acestui an au fost de 192 mil. euro
Volumul investiţiilor pe piaţa imobiliară în primele trei trimestre ale acestui an s-au situat la aproximativ 192 milioane de euro, peste 90% dintre tranzacţii efectuânduse cu proprietăţi din domeniul comercial, potrivit companiei de consultanţă DTZ Echinox.
JENANT: FMI conditioneaza acordarea transei de neaplicarea OUG 50 la contractele in derulare
Previzibil sau nu, bancile s-ar putea ca pana la urma sa aiba castig de cauza! FMI ar putea conditiona acordarea urmatoarei transe din acordul stand-by de modificarea OUG 50/2010 pana la data de 15 decembrie, unul dintre amendamente vizand eliminarea referirilor la contractele in derulare, a afirmat presedintele Comisiei Buget-Finante din Camera Deputatilor, Viorel Stefan.
Creditele in lei sunt mai scumpe decat inainte de debutul crizei financiare
Ziarul Financiar scrie astazi despre evolutia dobanzilor percepute de banci la creditele in lei in derulare, observand faptul ca acest tip de imprumuturi este mai scump decat inainte de debutul crizei financiare din 2008.
Topul ansamblurilor rezidentiale care au făcut cele mai mari reduceri
Topul este realizat în funcţie de cele mai consistente reduceri aplicate de dezvoltatori preţului apartamentelor cu două camere în decursul ultimului an.
The Advisers/Knight Frank: Cererea va depasi oferta de birouri din Capitala in urmatorii 2 ani
Cererea de spatii de birouri va depasi in urmatorii 2 ani oferta de pe piata, ca urmare a diminuarii considerabile a centrelor de birouri aflate in constructie ca urmare a crizei, potrivit estimarilor din studiul de piata pe S1 a agentiei imobiliare The Advisers/Knight Frank.
Orice ocazie este buna pentru dezvoltatori sa-si vanda locuintele
La sfarsitul saptamanii trecute, la Romexpo, in cadrul unei expozitii ce viza hoteluri, restaurante si firme de catering au fost si cateva oferte de locuinte, scrie Romania libera.
Valoarea creditelor restante a crescut cu 9% in septembrie la 15,66 mld. lei
Valoarea creditelor restante a crescut in luna septembrie cu 9%, la 15,66 miliarde de lei, nivelul acestora reprezentand 7,47% din totalul imprumuturilor, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR).
La nivel global, investitiile in imobiliare vor ajunge la 281 mld. dolari in 2011
Anul 2011 va aduce o creştere de 22% a capitalul pentru investiţii imobiliare la nivel global, de 281 miliarde dolari, potrivit unui studiu realizat de DTZ Research.
Sistemul bancar si investitorii incearca scumpirea “Primei Case”
Consiliul Investitorilor Straini (CIS), sub sloganul relansarii sectorului imobiliar si al constructiilor, insista asupra maririi plafonului garantiei asigurate de stat prin programul Prima Casa la 120.000 euro, scrie Financiarul.
- « Previous Page
- 1
- …
- 189
- 190
- 191
- 192
- 193
- …
- 887
- Next Page »