Băncile vor începe să micşoreze dobânzile la depozite şi ulterior şi la credite, a declarat, joi, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea.
BNP Paribas Real Estate: “Volumul investitiilor in imobiliare, in Bucuresti, in primul trimestru al anului, a fost zero”
Criza a redus la zero în primul triumestru al anului volumul investiţiilor în imobiliare, în Bucureşti, din cauza diferenţelor dintre alternativele investiţionale, asteptările proprietarilor privind preţul şi strategia de investiţii a fondurilor, susţine un studiu al BNP Paribas Real Estate.
Impact lanseaza inca doua solutii de finantare pentru apartamentele din Greenfield
Compania Impact Developer & Contractor SA a lansat inca doua solutii de locuire pentru cele 100 de apartamente finalizate si ramase fara cumparator din ansamblul Greenfield, amplasat in nordul Bucurestiului.
Ocif isi “plateste” clientii cu 10.800 euro pentru a achizitiona locuinte
Dezvoltatorul imobiliar Ocif Group va lansa la Targul Imobiliar National de saptamana aceasta o oferta promotionala, care presupune ca toti cumparatorii noi de locuinte vor primi, timp de 3 ani, 300 de euro lunar, ceea ce reprezinta o suma totala de 10.800 euro.
Sonae Sierra: Cautam intens finantare pentru toate proiectele din Romania
Dezvoltatorul imobiliar Sonae Sierra continua sa caute finantare pentru toate cele 3 proiecte anuntate in Romania, desi criza a determinat compania sa amane demararea constructiei.
Reducerile de chirii pentru birouri “lasa reci” companiile medii si mari
Chiriile spatiilor de birouri, desi au scazut, sunt inca neatractive pentru companii, sub presiunea perspectivelor de business pe care acestea le au pentru 2009-2010, astfel ca relocarile au inregistrat o incetinire in primele 4 luni din 2009, au spus reprezentantii Esop.
Apartamentele vechi de 2 camere din Bucuresti s-au ieftinit cu inca 4% in aprilie
Preturile apartamentelor vechi de 2 camere din principalele orase de provincie si din Capitala au mai scazut in aprilie cu cateva procente, cele mai mari scaderi de aproape 4% s-au inregistrat in Bucuresti si Iasi, iar cele mai mici scaderi au fost in Cluj, potrivit site-ului Imobiliare.ro.
Topul celor mai bune banci de retail
Capital ne propune in numarul de saptamana aceasta obisnuita analiza anuala a ofertelor de retail ale bancilor din Romania, sub forma topurilor celor mai bune credite si depozite. Cea mai buna banca de retail, stabilita pe baza notelor obtinute in ierarhiile fiecarei categorii de produse (credite ipotecare, de nevoi, depozite, carduri), este CEC.
Baltazar: BNR ar trebui sa reduca nivelul RMO-urilor in lei pana la 15%
Impactul reducerii dobânzii cheie asupra creditării va fi limitat dacă Banca Naţională a României nu va scădea şi nivelul rezervelor minime obligatorii, cred analiştii economici.
Flexibilitatea perioadei de inchiriere, factor decisiv in piata spatiilor de birouri
Daca pana acum, companiile medii si mari, care decideau relocarea operatiunilor intr-un sediu mai mare, aveau ca prim factor amplasamentul si calitatea cladirii de birouri, actualul context economic aduce in vizor un nou factor decisiv: flexibilitatea perioadei de inchiriere.
- « Previous Page
- 1
- …
- 377
- 378
- 379
- 380
- 381
- …
- 887
- Next Page »