Revigorarea creditării va fi posibilă abia la jumătatea anului viitor, crede Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Unicredit. El spune, pe de altă parte, că sunt în creştere restanţele la plata creditelor, mai ales la cele de consum. În schimb, românii sunt mai conştiincioşi în privinţa ratelor la creditele ipotecare, spune Pascariu.
Avantia va investi 12 mil euro intr-un proiect imobiliar din estul Capitalei
Compania spaniolă Avantia a lansat, joi, primul proiect imobiliar pe piaţa românească, în valoare de 12 milioane de euro, care va fi finalizat în 2011, au declat joi, într-o conferinţă de presă, reprezentanţii companiei.
Speranta Munteanu: Legea insolventei nu reprezinta o solutie pentru dezvolatorii imobiliari
Dezvoltatorii imobiliari recurg tot mai des la legea insolvenţei pentru a întârzia executarea silită din partea creditorilor. Şeful departamentului de real estate la Price Waterhouse Coopers, Speranţa Munteanu crede însă protecţia sub legea insolvenţei nu este o soluţie şi că va duce tocmai la un val de executări.
Creditele ipotecare s-au ieftinit in februarie, dupa 6 luni de scumpire continua
Dobanda anuala efectiva (DAE) medie practicata de banci la creditele ipotecare noi oferite in euro a scazut de la 11,30% pe an, cat era in ianuarie, pana la 9,26% pe an, in februarie, prima luna din ultimele 6-7 in care costurile acestor imprumuturi s-au diminuat.
Primaria Capitalei va rezilia contractul cu spaniolii de la Sedesa pentru reabilitarea centrului vechi
Primaria Capitalei va rezilia, saptamana viitoare, pe cale amiabila, contractul privind reabilitarea Centrului Istoric, incheiat cu firma spaniola Sedesa, motivul fiind intarzierea lucrarilor, a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
Volumul tranzactiilor imobiliare a scazut in Cluj cu 37% in T1
Volumul tranzactiilor imobiliare a scazut in primele trei luni ale acestui an cu 37%, pana la valoarea de 4.246, fata de perioada similara a anului trecut, potrivit unei statistici a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Cluj.
Romania, pe locul 7 in EMEA in topul atractivitatii pentru retailerii internationali
Romania s-a clasat pe pozitia 7 din 67 in topul noilor intrari pe piata a brandurilor internationale de retail, efectuate anul trecut in EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa), devansand piete din regiune ca Polonia, Rusia sau Ucraina, potrivit unui studiu al CB Richard Ellis.
Re/Max Bastion: Punctul de varf al scaderii chiriilor de spatii comerciale a fost atins in T1
Chiriile spatiilor comerciale din Capitala au ajuns la cel mai jos nivel din ultimii 2 ani, dupa ce au scazut in primul trimestru cu pana la 30%. Reprezentantii agentiei imobiliare Re/Max Bastion considera ca acesta este punctul de varf al diminuarilor de pe piata.
Preturile locuintelor din Dubai au scazut cu pana la 70%
Preturile locuintelor din Dubai, una dintre cele mai atractive piete imobiliare externe pentru romani in perioada de boom a pietei locale, au inregistrat scaderi de pana la 70%, ca urmare a crizei, care a diminuat substantial cererea, potrivit grupului financiar UBS.
BNR:Dobanda medie a crescut in februarie pentru creditele noi in euro si a scazut pentru cele in lei
Dobanda medie la creditele noi acordate in lei a scazut usor in februarie comparativ cu luna precedenta, in timp ce la imprumuturile nou-contractate in euro tendinta a fost opusa, de scumpire in februarie, arata datele BNR
- « Previous Page
- 1
- …
- 384
- 385
- 386
- 387
- 388
- …
- 887
- Next Page »