Circa 70% din locuintele proiectului rezidential Atlantis Residence din cartierul bucurestean Pantelimon au fost contractate, au spus pentru DailyBusiness.ro, reprezentantii biroului de vanzari al Pelican Com, dezvoltatorul proiectului.
Pe o piata in scadere, apartamentele vechi cu patru camere s-au scumpit cu 5%
Pretul mediu al garsonierelor a scazut cu 3% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cel al apartamentelor cu doua camere cu peste 7% , iar cel al apartamentelor cu trei camere cu aproape 8%, potrivit monitorizarii anunturiparticulari.ro. Apartamentele cu patru camere reprezinta singurul segment care a inregistrat cresteri, preturile urcand cu 5% fata de anul trecut.
Andrei Apetrei, QCM: Alegerile pot schimba piata imobiliara
Vremea speculatiilor imobiliare, cand se puteau face profituri de pana la 300%, a apus in Romania, aceasta sansa fiind luata acum de tari precum Albania, Ucraina sau Moldova. Insa nici piata locala nu stagneaza si exista tatonari din partea fondurilor de investitii, care asteapta alegerile din luna noiembrie pentru a-si decide intrarea in Romania, a explicat Andrei Apetrei, CEO al companiei Quantum Consulting & Management (QCM).
“Invazia” irlandeză de fabrici în construcţii
Gigantul irlandez CRH, cu o cifră de afaceri anuală de circa 20 de mld. euro, va investi pe piaţa din România până la 100 mil. euro, în construcţia a opt-zece fabrici, ca urmare a cererii masive de materiale de construcţii. Irlandezii au cheltuit deja 85 mil. euro în mai puţin de un an, pentru achiziţionarea Elpreco Craiova, unul dintre principalii producători de BCA din România şi pentru construirea unei fabrici de elemente prefabricate la Brazi, în judeţul Prahova.
Guvernul britanic a iniţiat o serie de măsuri pentru relansarea pieţei imobiliare
Guvernul britanic a decis suspendarea temporară a taxei imobiliare din tranzacţiile cu micile proprietăţi. Este prima măsură dintr-o serie de demersuri prin care Londra încearcă să relanseze pieţa imobiliară, aflată în cădere liberă. Scutirea de la plata taxei se aplică începând din 3 septembrie timp de un an. Alte măsuri anunţate de premierul Gordon Brown sunt destinate cumpărătorilor şi proprietarilor aflaţi în pericol de executare silită.
Peste şapte milioane de români trăiesc în locuinţe netermoizolate
Peste 7 milioane de români trăiesc în locuinţe cu un grad de termoizolare redus. Potrivit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, aproape 84.000 de blocuri cu circa 3 milioane de apartamente sunt într-o astfel de situaţie. În aceste condiţii, România este una dintre ţările europene cu cele mai multe blocuri nereabilitate termic.
Scăderea vânzărilor de apartamente vechi a afectat şi piaţa termotehnică
Scăderea vânzărilor pe segmentul de apartamente vechi a afectat şi piaţa centralelor termice. Totuşi, locuinţele realizate în regie proprie precum şi ansamblurile rezidenţiale noi menţin această piaţă pe linia de plutire. Specialiştii spun că domeniul construcţiilor compensează în volum scăderea vânzărilor apartamentelor vechi, dar nu ajută semnificativ la creşterea valorii pieţei.
New Horizon si Raiffeisen Evolution, in joint-venture pentru un proiect rezidential
Compania israeliana de constructii New Horizon Group, in joint-venture cu Raiffeisen Evolution Project Development si compania Profit Building, va lansa, saptamana viitoare, proiectul rezidential Odyssea Residential, potrivit reprezentantilor companiei.
Creditul de consum in valuta, lovit cu toata forta de noile norme BNR
Revista Capital de saptamana aceasta analizeaza impactul pe care il vor avea noile norme BNR asupra diferitelor tipuri de credite: „Menghina cu presiuni diferite pentru creditele de consum”. Nicolae Cinteza, directorul Directiei de Supraveghere din BNR arata ca cel mai mare impact va fi resimtit de imprumuturile de consum in valuta, in special cele in franci elvetieni.
Ce banci acorda credite romanilor care lucreaza in strainate
Pentru ca numarul romanilor care muncesc peste hotare este destul de mare, bancile s-au gindit sa acorde imprumuturi si acestei categorii de persoane. Unele institutii de credit au lansat produse dedicate acestui segment, iar altele permit accesarea produselor standard, existente in portofoliul lor. Conditia este, insa, ca cei care vor sa contracteze un imprumut de la banci trebuie sa lucreze cu forme legale in strainatate. De regula, bancile acorda acestor persoane doar credite imobiliare sau credite de nevoi personale cu ipoteca. Perioada maxima de creditare poate ajunge pana la 40 de ani, iar suma maxima contractata pana la 500 de mii de euro. Romanii interesati sa-si cumpere sau sa construiasca o casa in tara trebuie sa se grabeasca, pentru ca a mai ramas aproximativ o luna pana la intrarea in vigoare a noului regulament BNR, cand bancile vor fi nevoite sa reduca gradul maxim de indatorare, iar sumele contractate vor fi micsorate considerabil.
- « Previous Page
- 1
- …
- 514
- 515
- 516
- 517
- 518
- …
- 888
- Next Page »