Locuinţele pierd teren în faţă construcţiilor nerezidenţiale. Fie că sunt birouri, şcoli, spitale sau spaţii administrative, dezvoltările ce nu au destinaţie de locuit par a fi mai interesante pentru developeri. Asta şi pentru că necesită eforturi mai mici de execuţie.
BCR introduce noi facilităţi pentru utilizatorii cardurilor emise de bancă
Banca Comercială Română (BCR) introduce, începând de joi, 7 august, noi facilităţi pentru utilizatorii cardurilor emise de bancă.
Cauza cresterii restantelor, varianta BNR: Bancile au dat credite prea usor
“Bancile au dat credite prea usor”, ne spun reprezentantii BNR in editia de astazi a Business Standard. Astfel, cei de la BNR raspund bancherilor care spun ca avansul rapid al restantelor a fost determinat de majorarea dobanzii de referinta a bancii centrale.
Economiile populatiei se duc in depozitele neimpozitate
Inca de anul trecut, produsele de economisire ce functioneaza ca un cont curent, insa la dobanzi apropiate de cele ale depozitelor la termen, s-au inmultit foarte mult. Bancile prefera sa vina cu aceste solutii de economisire intrucat titularii nu platesc impozit pentru castigurile din dobanzi, in timp ce la veniturile din depozitele clasice se plateste cota unica.
Ansamblul Lac de Nuferi, contractat in proportie de 70% in 11 luni
Ansamblul rezidential Lac de Nuferi, dezvoltat de compania MB Dezvoltare si amplasat in apropiere de Mogosoaia, a fost contractat in proportie de 70% la aproximativ 11 luni de la lansarea pe piata, au declarat pentru DailyBusiness.ro reprezentantii agentiei Edil, promotorul proiectului.
Vrei cheltuieli mici la întreţinere? Ia-ţi casă “pasivă”!
Dai un ban, dar stai în faţă. Altfel spus, cumperi o casă mai scumpă, dar reduci cheltuielile de întreţinere. Este vorba despre construirea unei locuinţe pasive: o casă cu transfer termic redus, care nu elimină noxe, şi care, prin economia de energie, reduce substanţial costurile de întreţinere.
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 33,2%, în primul semestru
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primul semestru cu 33,2%, faţă de perioada similară din anul trecut, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Statistică. Creşterea fost evidenţiată pe toate tipurile de construcţii, de la cele industriale la cele rezidenţiale.
Studiu PwC: Creşterea dobânzilor reprezintă cel mai mare risc pentru băncile româneşti
Căderea pieţelor financiare internaţionale a determinat şi răsturnări de situaţii în privinţa riscurilor care ameninţă sistemul bancar intern şi pe cele externe. Pe plan internaţional, lichiditatea constituie acum cel mai mare risc pentru bănci, în timp ce în România, creşterea dobânzilor este cel mai important element de risc.
Internet Bankingul vine cu cadouri
Cozile de la ghiseele bancilor nu mai reprezinta de multa vreme un fapt iesit din comun. Adept al zicalei “ce-i in mana nu-i minciuna”, romanul prefera sa piarda ore pretioase pentru plata facturilor la utilitati, retrageri de numerar, plata taxelor si impozitelor sau alte operatiuni. In ciuda cresterii accelerate a numarului de unitati bancare, fenomenul se repeta la inceputurile fiecarei luni, odata cu primirea salariilor, cand la ghiseele bancilor importante din sistem si la bancomatele acestora cozile amintesc uneori de vremurile post-decembriste.
Chiria medie pentru apartamentele vechi din Capitala a scazut cu 4% in iulie
Chiria medie pe piata apartamentelor vechi din Bucuresti a scazut in luna iulie cu 4% comparativ cu iunie, pana la un nivel de 594,8 euro, confom unei analize a serviciului MagazinulDeCase.ro.
- « Previous Page
- 1
- …
- 531
- 532
- 533
- 534
- 535
- …
- 887
- Next Page »