Firma austriaca de constructii si lucrari publice Strabag a cumparat divizia imobiliara a grupului german de telecomunicatii Deutsche Telekom, Deutsche Telekom Immobilien und Service GmbH (DeTeImmobilien), valoarea tranzactiei nefiind facuta publica.
Bancheri: Proiectul BNR va spori birocraţia şi nu va avea efectul dorit
Bancherii sunt nemulţumiţi de noile reguli privind creditarea persoanelor fizice pregătite de Banca Naţională. Reprezentanţii băncilor, prezenţi aseară la The Money Channel, au declarat că, în forma în care este redactat în prezent, proiectul BNR va spori birocraţia şi nu va avea efectul dorit, cel de limitare a creditării în valută. Bancherii sunt siguri că instituţiile de credit vor găsi soluţii de a externaliza creditele persoanelor fizice.
La dobanda laudata sa nu te duci cu sacul
Presa de astazi ne ofera cateva materiale interesante pe tema economisirii. „Dobanzile la economiile in lei si-au domolit cresterea”, titreaza Adevarul. Potrivit datelor furnizate de firma de consultanta KTD Invest, dobanda medie la depozitele in lei a stagnat la 9,36% in ultima luna, dupa avansul agresiv din intervalul martie-aprilie.
Mall-ul Bega din Timisoara va renegocia 95% din chirii pana la finalul anului
Circa 95% din contractele de inchiriere ale centrului comercial Bega Shopping Center Timisoara expira anul acesta, iar dezvoltatorii vor sa aduca noi chiriasi pana in primele luni ale lui 2009, au spus reprezentantii companiei de consultanta imobiliara CushmanWakefield, agentul de inchiriere al spatiilor, pentru DailyBusiness.ro.
Global Finance ia un credit de 80 mil. euro pentru dezvoltarea Global City Business Park
Global Finance a luat, prin fondul sau imobiliar, un credit sindicalizat de 80 milioane euro, aranjat de Banca Romaneasca – membra a grupului National Bank of Greece – si EFG Telesis, pentru dezvoltarea proiectului Global City Business Park.
Preturile apartamentelor din Asmita Gardens au crescut cu 60%
Preturile apartamentelor din complexul Asmita Gardens, situat in zona Splaiul Unirii-Calea Vacaresti, au crescut de la 1.000 euro pe metru patrat la 1.600 euro pe metru patrat, din luna mai 2006 si pana in prezent, au declarat reprezentatii Colliers, agentul de vanzare al proiectului.
Mansardarea-o solutie pentru o Capitala aglomerata
In timp ce competitia acerba pentru achizitionarea de terenuri cu suprafeţe mari, din zone cu acces rapid din Capitală continua, o alta solutie pentru dezvoltatorii imobiliari este din ce in ce mai vizibila.Este vorba de mansardarea blocurilor construite inainte de 1989.
Dezvoltatorii oferă creditul punte pentru cei care vor o casă dar nu au avansul
Dezvoltatorii imobiliari în parteneriat cu finanţatorii vin cu noi soluţii pentru cei care vor să-şi cumpere o locuinţă nouă. Astfel, cei care nu au economii, dar au potenţial financiar pentru a contracta un credit ipotecar, pot apela la varianta creditului punte. Acesta permite achiziţia unui apartament nou garantând cu apartamentul actual pentru a nu mai plăti avans.
România şi Bulgaria vor trebui să realizeze corecţii ale preţurilor locuinţelor
România şi Bulgaria nu au doar acelaşi nivel de dezvoltare economică. Cele două state seamănă izbitor şi în privinţa pieţelor imobiliare: atât românii, cât şi bulgarii sunt în majoritate proprietari. În România, piaţa imobiliară se confruntă cu o stagnare a tranzacţiilor, un efect resimţit şi de piaţa de real estate din Bulgaria. Rapoartele recente publicate în presa străină conţin avertismente legate de o posibilă cădere a pieţei proprietăţilor din ţara vecină. Experţii nu vorbesc direct despre colaps, ci despre corecţii.
Creditul neguvernamental şi-a accelerat ritmul de creştere în iunie la 63,4%
Românii s-au împrumutat în iunie 2008 mai mult decât în iunie 2007, dar au şi economisit mai mult. Datele publicate astăzi de Banca Naţională indică o nouă accelerare a ritmului de creştere a creditului acordat de bănci populaţiei şi firmelor, la 63%, rată anualizată, după două luni de temperare. Totodată, depozitele au crescut- cu peste 40%.
- « Previous Page
- 1
- …
- 540
- 541
- 542
- 543
- 544
- …
- 887
- Next Page »