Banca Carpatica propune din nou majorarea capitalului social. Conducerea băncii vrea să strângă de la acţionari 16,3 milioane de lei, sumă ce va fi utilizată în strategia de dezvoltare a instituţiei.
Israelienii de la BSR Europe au achiziţionat terenuri în România şi Bulgaria
Grupul israelian BSR Europe Ltd. a semnat o serie de acorduri prin intermediul unor subsidiare privind achiziţia unor terenuri în România şi Bulgaria, destinate dezvoltării unor proiecte imobiliale cu o valoare de 240 milioane dolari, informează globes.co.il.
Circa 500 de locuinţe noi vor fi finalizate în Capitală în ultimul trimestru al anului
Cererea de apartamente s-a ridicat în ultimii doi-trei ani la aproximativ 60.000 de locuinţe, iar în ultimul trimestru al anului vor fi date în folosinţă pe piaţa imobiliară din Capitală aproximativ 500 de locuinţe noi, potrivit datelor oferite de companiile şi agenţiile imobiliare bucureştene.
Langa Bucuresti, case noi la preturi vechi
Desi aflat intr-o zona care nu prea atrage atentia cumparatorilor, ansamblul rezidential Gloria compenseaza acest neajuns prin calitatile locuintelor pe care le ofera.
Creditul in dolari, reincarcat
Nu cantariti doar dobanzile si comisioanele imprumutului, ci si evolutia cursului de schimb
Protejarea imobilelor
Asigurarea pentru lucrarile de constructii va pazeste de eventualele erori de executie sau furturi produse in timpul constructiei.
Cererea de pe piata birourilor din Capitala ar putea fi acoperita in trei ani
Oferta spatiilor de birouri din Capitala va atinge un milion metri patrati pana la sfarsitul lui 2007, iar in urmatorii 2-3 ani va creste pana la circa 1,3 milioane, cererea urmand a fi acoperita de proiectele aflate in diferite stadii de executie, estimeaza consultantii imobiliari ai DTZ Echinox.
Cum poti sa devii broker de credite
Persoanele interesate sa-si dezvolte propria lor afacere pot opta si pentru varianta de a deveni francizat. Mai ales ca o afacere are sanse de succes mai mari in cazul in care ea este derulata sub un nume existent si recunoscut pe piata. In cazul celor care vor sa desfasoare activitatea de broker de credite trebuie sa stie ca succesul unei astefel de afaceri depinde in mare parte de abilitatile lor de comunicare si persuasiune.
Terenurile din sudul Bucurestiului s-au scumpit cu 20% in ultimul an
Preturile terenurilor din sudul Bucurestiului au crescut cu 20% in ultimele 12 luni, pana la valori cuprinse intre 500 si 1.200 euro/mp, ca urmare a interesului investitorilor fata de aceste zone.
Andreas Treichl, CEO Erste: leul ar putea sa se deprecieze in 2007
Presedintele Erste Bank crede ca leul va creste abia in urmatorii ani, la fel ca deficitul de cont curent, si ca rezervele minime ar putea fi schimbate anul viitor.
- « Previous Page
- 1
- …
- 722
- 723
- 724
- 725
- 726
- …
- 888
- Next Page »